Guvernul a aprobat, vineri, un proiect de lege de modificare şi completare a unor acte normative din domeniul penal, destinat transpunerii unor prevederi din două directive ale Uniunii Europene care vizează şi instituţia confiscării extinse.
Potrivit unui comunicat al Executivului, proiectul elaborat de Ministerul Justiţiei va fi transmis spre dezbatere şi adoptare Parlamentului.
Guvernul precizează că proiectul de lege are în vedere exclusiv transpunerea unor prevederi din Directiva 2014/42/UE privind îngheţarea şi confiscarea instrumentelor şi produselor infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană, precum şi din Directiva 2016/343/UE privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumţiei de nevinovăţie şi a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale.
"Intervenţiile legislative cuprinse în proiect au în vedere instituţia confiscării extinse, contestarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale ori a confiscării extinse, reglementarea compunerii completului care va judeca contestaţiile prevăzute de art. 2501 alin. (1) şi respectiv art. 4252 din Codul de Procedură Penală împotriva măsurii asigurătorii luate de procuror sau a modului de aducere la îndeplinire a acesteia şi, respectiv, împotriva hotărârii prin care instanţa de apel dispune măsura de siguranţă a confiscării speciale ori a confiscării extinse direct în apel", se spune în comunicat.
De asemenea, se reglementează, în mod expres, obligaţia de a informa persoana condamnată definitiv în lipsă, odată cu înmânarea mandatului de executare a pedepsei, cu privire la dreptul de a solicita redeschiderea procesului penal, se arată în comunicat.
"În privinţa instituţiei confiscării extinse, proiectul transpune unele prevederi ale Directivei 2014/42/UE. Astfel, confiscarea extinsă poate fi aplicată atunci când pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de patru ani sau mai mare", se mai spune în comunicat.
O altă condiţionalitate este ca fapta la care a fost condamnată persoana să fie susceptibilă să îi procure un folos material şi dacă instanţa îşi formează convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale. În acest caz, convingerea instanţei se poate baza inclusiv pe disproporţia dintre veniturile licite şi averea persoanei. În proiectul textului de lege, confiscarea extinsă se dispune asupra bunurilor dobândite de persoana condamnată într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, se arată în comunicat.
Sunt incluse şi prevederi referitoare la Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI).
"Se stabileşte responsabilitatea ANABI de a transmite judecătorului delegat cu executarea despre orice împiedicare ori întârziere survenită în cursul executării unei confiscări speciale sau confiscări extinse, pe baza informaţiilor periodice primite de la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi de la alte autorităţi competente cu punerea în executare a acestor măsuri de siguranţă", se precizează în comunicat.
ULTIMA ORĂ: Proiect privind CONFISCAREA EXTINSĂ, adoptat de Guvern
Explorează subiectul
Articole Similare

35
Ceea ce au găsit cercetătorii în largul coastei Massachusetts depășește orice imaginație: New York-ul tocmai a primit o 'asigurare de viață' pe 800 de ani
35

64
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kremlinul insistă ca Ucraina să cedeze tot Donbasul
64

82
Horoscopul zilei de 28 ianuarie 2026. Gemenii iau o decizie importantă. Află ce îți rezervă astrele în funcție de zodia în care te-ai născut
82

303
Ați văzut bilele portocalii, galbene sau albe de pe liniile electrice? Puțini știu la ce folosesc
303

1.042
Scandal diplomatic! Ungaria îl convoacă pe ambasadorul Ucrainei: Viktor Orban îl acuză de amestec în alegeri
1.042

803
VIDEO Rusia foloseşte un nou model de dronă în războiul din Ucraina
803

815
Economiile din bancă nu mai țin pasul cu scumpirile: cum îți protejezi banii de inflație în 2026
815

880
Trump reacționează după repatrierea trupului ultimului ostatic din Gaza: „Acum trebuie să dezarmăm Hamas”
880

487
Revoluție în sistemul medical: medicii pot prescrie vizite la muzeu și plimbări, nu doar pastile
487

700
O țară din Europa vrea să-i trimită la închisoare pe minori începând de la vârsta de 13 ani
700

493
FOTO Accident grav pe DN 17, în Suceava: un mort şi trei răniţi după ce un microbuz şi un autotren s-au ciocnit
493

815
Dacia bate giganții auto din Europa - strategia care a răsturnat clasamentele (analiză)
815

2.427
Legea care ar putea produce revoltă în rândul vecinilor: cine sunt cei care pot scăpa de plata întreținerii
2.427

















Comentează