Copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani care riscă să sufere complicaţii grave din cauza COVID-19 vor putea fi vaccinaţi începând cu 1 august în Israel, au anunţat miercuri autorităţile sanitare, notează Agerpres.
Într-un document publicat marţi, Ministerul israelian al Sănătăţii a dat undă verde pentru a vaccina copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani care prezintă "un risc semnificativ de îmbolnăvire gravă sau de deces în urma infecţiei cu noul coronavirus".
"Este o autorizaţie specială şi fiecare vaccinare va fi studiată de la caz la caz", a declarat miercuri pentru AFP un purtător de cuvânt al ministerului. "Această autorizaţie intră în vigoare la 1 august", a adăugat el.
"Vaccinarea (tuturor) copiilor cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani nu este recomandată în acest stadiu", potrivit ministerului, care precizează că aceasta a fost rezervată celor mai vulnerabili copii.
Potrivit directivei ministerului, copiilor cu boli pulmonare cronice severe, imunosupresie severă, tulburări de dezvoltare neurologică, siclemie, insuficienţă cardiacă, hipertensiune pulmonară şi obezitate severă li se poate administra o doză de 0,1 ml de vaccin Pfizer, de trei ori mai mică decât doza standard.
Aproximativ 55% din populaţia israeliană a fost complet vaccinată datorită unei campanii masive lansate la sfârşitul lunii decembrie, în urma unui acord cu gigantul farmaceutic Pfizer.
Pfizer a livrat Israelului milioane de doze în schimbul unor date privind efectele vaccinării în această ţară de 9,3 milioane de locuitori, ale cărei baze de date medicale digitalizate permit realizarea rapidă de studii la scară largă.
La începutul lunii iunie, autorităţile israeliene au extins vaccinarea la persoanele cu vârste cuprinse între 12 şi 16 ani.
Confruntat cu o creştere a numărului de infecţii în ultimele săptămâni, statul evreu a anunţat o revenire parţială la paşaportul de sănătate începând de joi.
Numai persoanele care sunt complet vaccinate, vindecate de COVID-19 sau care au un test PCR negativ făcut cu cel mult 72 de ore înainte vor avea voie să intre într-un loc ce poate primi mai mult de 100 de persoane, în interior sau în exterior.
ULTIMA ORĂ Israelul începe vaccinarea anti-COVID-19 și pentru copiii de peste 5 ani
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

57
Colesterolul „bun” și „rău”: Diferența care îți poate salva inima. Când devine grăsimea din sânge un pericol
57

47
Îți scrâșnești dinții fără să îți dai seama? Bruxismul poate distruge dantura dacă nu este tratat la timp
47

24
România, pe primul loc în Europa la consumul de antibiotice. Medicii avertizează asupra unui pericol major pentru sănătate
24

313
Cei mai periculoși „dușmani” ai coloanei vertebrale: Obiceiuri zilnice care îți pot distruge spatele fără să îți dai seama
313

138
Un studiu schimbă perspectiva asupra îmbătrânirii: Declinul creierului și al corpului nu este inevitabil
138

2.529
Utilizarea suplimentelor de magneziu pentru somn este la modă. Ce trebuie să știți
2.529

4.021
Explozie a cazurilor de cancer colorectal la adulţii sub 50 de ani. Ce avertizează cercetătorii (studiu)
4.021

696
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
696

1.597
'Face pielea ca de sticlă': Un banal colorant alimentar ar putea revoluționa imagistica medicală
1.597

84
Dr. Ruxandra Manea: De multe ori aceste cocktailuri de droguri sunt deja pregătite de persoanele care le furnizează şi de multe ori pacienţii nici nu ştiu exact ce consumă
84

30
Dr. Ruxandra Manea: dependența de droguri este o boală gravă care necesită tratament pe termen lung
30

113
Dr. Ruxandra Manea: Există risc ridicat de deces, sunt organisme care rezistă la multe substanţe, altele, poate doar la trei
113

82
Analizor performant pentru depistarea drogurilor, instalat la Spitalul „Sfântul Stelian” din Capitală
82
















Comentează