Fostul ofiţer SRI Daniel Dragomir a cerut marţi judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti audierea în calitate de martori a fostului şef ANAF Gelu Diaconu şi a fostului ministru al Agriculturii Daniel Constantin, în dosarul în care fostul ofiţer SRI a fost condamnat în primă instanţă la un an de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, informează agerpres.ro.
Cei doi judecători care se ocupă de acest dosar au decis să discute cererea lui Dragomir la următorul termen al procesului din 28 martie.
Daniel Dragomir a spus în sala de judecată că nu se poate prezenta la termenul din 28 martie, deoarece pleacă la Bruxelles, el urmând să fie reprezentat de avocaţii săi.
În decembrie 2016, Daniel Dragomir a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la un an de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în forma participaţiei improprii.
În schimb, el a fost achitat pentru celelalte infracţiuni pentru care a fost trimis în judecată de DNA, respectiv uz de fals; spălare a banilor; folosire în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
În acelaşi dosar, Marinela Zoica Dragomir, soţia lui Daniel Dragomir, a fost condamnată tot la un an închisoare cu suspendare.
Daniel Dragomir a devenit cunoscut după ce a fost arestat preventiv în septembrie 2016, pentru implicare în dosarul Black Cube privind hărţuirea şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi.
DNA susţine că, în perioada octombrie 2012 - octombrie 2013, Daniel Dragomir, care îndeplinea funcţia de şef grupare sectoare informativ-operative în Direcţia Generală de Prevenire şi Combatere Terorism din cadrul SRI, beneficiind de ajutorul soţiei sale, a pretins şi a primit de la un administrator al unor societăţi comerciale (denunţător în cauză), suma totală de 2.030.353 lei, echivalent a 462.567 euro, compusă din: 1.648.400 lei (echivalent a 374.078 euro), sumă primită în numerar într-un cont bancar deschis pe numele altei persoane; 309.952 lei (echivalent a 70.575 euro), reprezentând finanţarea cheltuielilor necesare înfiinţării, dotării şi asigurării funcţionării unei societăţi comerciale, incluzând şi un autoturism de lux, marca Porsche Cayenne; 72.000 lei (echivalent a 18.000 euro), reprezentând salariul lunar de 8.000 lei, primit de soţia sa, în calitate de administrator al acestei firme nou înfiinţate.
Denunţătorul în acest dosar este omul de afaceri libanez Rami Ghaziri, care deţinea Avicola Crevedia.
Procurorii declară că aceste sume de bani au fost pretinse şi primite de către Daniel Dragomir pentru a-şi folosi influenţa, prin prisma funcţiei deţinute, asupra unor funcţionari publici, factori de decizie în cadrul Ministerului Finanţelor, Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi Gărzii Financiare.
Totodată, Daniel Dragomir i-a promis administratorului că-i va determina pe acei funcţionari publici să îndeplinească sau să nu îndeplinească acte ce intrau în sfera atribuţiilor de serviciu sau erau contrare acestora, în legătură cu rambursarea la timp, către firmele denunţătorului, a unor sume de bani, solicitate cu titlu de TVA de la bugetul de stat, sau stoparea unor controale fiscale.
În aceeaşi perioadă, soţii Dragomir au transferat, succesiv, sumele de bani primite în conturi care le aparţineau lor sau unor membri ai familiei, iar ulterior au constituit depozite şi au cheltuit o parte din bani în interes personal, în scopul disimulării originii ilicite a sumei de 1.648.400 lei, reprezentând contravaloarea a 374.078 euro.
Pe de altă parte, în sarcina lui Daniel Dragomir s-a mai reţinut că, în perioada octombrie 2012 - 15 februarie 2013, cât şi ulterior, a folosit datele şi informaţiile având caracter clasificat obţinute în virtutea calităţii de ofiţer al SRI, prin prisma atribuţiilor de serviciu, în mod direct şi în interes personal, în scopul ilicit - propus şi realizat - al obţinerii unor sume de bani şi alte foloase necuvenite şi a permis denunţătorului accesul la date care se refereau la activitatea infracţională derulată de acesta şi grupul de firme aparţinând acestuia.
În sarcina soţilor Dragomir s-a mai reţinut că, în cursul lunii noiembrie 2013, au determinat cu intenţie doi martori să semneze două înscrisuri sub semnătură privată, în cunoştinţă de cauză, în care se atestau împrejurări necorespunzătoare adevărului.
Înscrisurile, întocmite pentru a justifica banii primiţi în schimbul traficării influenţei, au fost depuse la 13.01.2015 şi 14.01.2015 în faţa organelor judiciare, în scopul producerii unor consecinţe juridice.
Înscrisurile erau un contract de împrumut şi o chitanţă prin care, în mod nereal, se menţiona împrumutarea, respectiv restituirea sumei pretinse şi primite, în numerar, de către Daniel Dragomir, în contul unei persoane din familia sa.
ULTIMA ORĂ - Fostul ofițer SRI, Daniel Dragomir, cere audierea în instanță a lui Gelu Diaconu și Daniel Constantin
Explorează subiectul
București
16°C
Articole Similare

1
Pete Hegseth vine cu detalii despre starea lui Mijtaba Khamenei: rănit şi probabil desfigurat
1

245
VIDEO Scandal în educație înainte de simulările Evaluării Naționale - Ilie Bolojan critică boicotul profesorilor: 'Nu putem genera acțiuni care afectează copiii'
245

1.796
VIDEO Reacția premierului Ilie Bolojan la ceea ce i-a transmis Olguța Vasilescu mamei lui
1.796

1.021
VIDEO Bolojan îl laudă pe 'Cupidon': Premierul, în vizită în orașul primarului PNL declarat colaborator al Securității. 'În urma noastră nu rămân declarațiile politice, ci investițiile'
1.021

1.513
FOTO Accident mortal în zona Pod Europa: O femeie și-a pierdut viața după ce patru mașini s-au ciocnit în lanț
1.513

1.170
Lovitură de teatru în privința proiectului care ar trebui să scadă facturile la căldură! Ciprian Ciucu: ‘Știrea este fake’
1.170

1.179
Purtătorul de cuvânt al ÎCCJ acuză presiuni din partea politicului: 'Este simplu să ne uităm doar în oglinda media' / Ce avertisment lansează Victor Alistar
1.179

1.008
Urmează un spectacol de excepție pe cerul zilei: O cometă rară va trece foarte aproape de Soare
1.008

2.341
Povestea care a emoționat internetul, demontată de autorități: cazul jandarmului „milostiv” s-a dovedit a fi un fake
2.341

1.914
Război intern în PNL din cauza bugetului - Hubert Thuma îi arată cartonașul roșu lui Ilie Bolojan: 'Ilfovul, din nou, pare să fie tratat cu dispreț'
1.914

1.692
Fost ministru al Muncii, atac la premier după declarațiile despre carburanți: 'Nu, domnule Bolojan, dumneavoastră sunteți piromanul economic!'
1.692

1.185
Un fals agent imobiliar a pus în scenă 'schema plicului', la Iași: Aproape 130.000 de € alchimizați în bani de recuzită
1.185

2.668
Vor SUA să târască România în războiul din Orientul Mijlociu? Consilierul Marius Lazurca pune capăt isteriei: 'Nu ne-au cerut o bază, ci au oferit ceva'
2.668

















Comentează