Direcţia Naţională Anticorupţie a primit joi documentele oficiale referitoare la hotărârile Parlamentului privind încuviinţarea urmăririi penale şi a reţinerii, dar şi respingerea arestării preventive în cazul fostului ministru Elena Udrea, urmând ca aceasta să fie citată pentru a se prezenta la DNA, potrivit unor surse judiciare. Cel mai probabil, aceasta nu va fi citată joi.
Plenul Camerei Deputaţilor a admis, miercuri, cererea privind reţinerea şi a respins arestarea preventivă a deputatului Elena Udrea. Încuviinţarea reţinerii a fost adoptată de plenul Camerei Deputaţilor cu 123 de voturi "pentru" şi 119 "împotrivă".
Deputaţii au respins încuviinţarea arestării preventive, înregistrându-se 115 voturi "pentru" şi 105 "împotrivă", în condiţiile în care pentru adoptare erau necesare 122 de voturi - majoritatea deputaţilor prezenţi. Ca urmare, în acest caz nu a fost întrunit numărul de voturi necesar pentru adoptarea hotărârii.
Anterior, plenul Camerei Deputaţilor aprobase cererea DNA privind încuviinţarea începerii urmăririi penale a Elenei Udrea, cu 193 de voturi "pentru" şi 106 "împotrivă".
Cererile DNA au fost făcute în cazul unui nou dosar privind perioade când Elena Udrea era ministru, pentru săvârşirea următoarelor infracţiuni: luare de mită în formă continuată, trafic de influenţă în formă continuată, instigare la abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine, efectuare de operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia ori încheierea de tranzacţii financiare utilizând informaţiile în virtutea funcţiei, spălare de bani în formă continuată, fals în declaraţii de avere în formă continuată (cu referire la declaraţiile de avere din perioada 2009 - 2012).
ULTIMA ORĂ: Documentele despre Udrea au ajuns la DNA. Poate fi citată
București
15°C
Articole Similare

1.383
PSD îl atenționează pe Bolojan: Înainte să adopte rezoluții despre PSD, poate ar fi oportun să anunțe clar că respinge o alianță cu AUR
1.383

1.637
DOCUMENT - Coșul minim „pentru un trai decent” într-o familie cu 2 adulți și 2 copii ar putea fi modificat: Senatorii au analizat o primă variantă
1.637

2.006
Călin Georgescu, un nou mesaj pentru români: 'Adevărul și adevărata putere nu sunt în ceea ce ai, ci în ceea ce dăruiești'
2.006

44
Andrei Ohaci: AUR demonstrează, din nou, că pune România pe primul loc, nu jocurile politice!
44

107
Sorin Grindeanu, după victoria stângii în Franța și rezistența din Italia: 'Aceasta este direcția de care Europa are nevoie'
107

121
Ministrul Diana Buzoianu: Am pus în transparenţă ordinul de ministrul prin care se stabileşte clar obligaţia pentru comisarii Gărzii de Mediu să folosească bodycam-uri
121

90
Gabriela Horga (PNL): Pachetul de relansare economică propus de Guvernul Bolojan a fost aprobat de Senat
90

4.985
Scandalul din coaliția de guvernare ajunge la Bruxelles. „Socialiștii Europeni nu vor fi de acord cu o guvernare PSD-AUR” - europarlamentar PNL / Nimic despre negocierile PNL cu AUR
4.985

3.542
Zi de foc pentru Diana Șoșoacă: Parlamentul European decide astăzi dacă i se ridică imunitatea pentru infracțiuni grave
3.542

46
PNL cere stabilitate în coaliție și avertizează asupra riscurilor politice într-un context economic dificil
46

1.265
Rechizitoriu - Călin Georgescu, trădat de Marian Motocu și Eugen Sechila: Declarațiile celor doi trădează apetența inculpatului pentru ideologia legionară
1.265

2.326
Nazare le cere partidelor din coaliție să oprească scandalurile la TV în perioadele când trebuie să se împrumute: „Ne costă pe toți”
2.326

12.417
Tensiuni în PNL după ședința de la Vila Lac: Bolojan evită o delimitare clară de AUR, contestat din interiorul partidului (surse)
12.417
















Comentează