Europa nu mai poate rămâne spectator în conflictul cu Iranul, avertizează un fost strateg de la Washington, care susține că amenințările Teheranului vizează direct continentul. Într-un scenariu tot mai discutat în cercurile de securitate, implicarea europeană ar putea deveni inevitabilă, mai ales dacă SUA își reduc rolul în regiune.
Tentativa Iranului de a ataca baza militară britanico-americană Diego Garcia [în Oceanul Indian - n.trad.] dovedește că Regatul Unit e deja cât se poate de implicat în actuala campanie militară israeliano-americană, consideră John Bolton, fost consilier de securitate națională al SUA, într-un articol publicat în The Telegraf, preluat de Rador Radio România.
Și, oricare ar fi opiniile lui Keir Starmer, nici n-ar fi putut fi altfel. Amenințările nucleară și teroristă ale clericilor iranieni vizează Europa exact în aceeași măsură în care vizează Israelul („Micul Satan”) și SUA („Marele Satan”). Unde anume mai exact se încadrează Regatul Unit și UE pe acest spectru al satanismului e deocamdată incert, dar cert e că Teheranul le-a inclus pe lista țintelor sale.
Europa, deja pe lista țintelor Iranului
Deosebit de importantă e noua realitate: e posibil ca rachetele balistice iraniene să aibă o rază de acțiune mai lungă decât se anticipa, ceea ce înseamnă că mai tot continentul european și Britania însăși fac obiectul riscului de atac nuclear iranian.
Pe moment Iranul nu deține rachete balistice intercontinentale, deci SUA sunt mai puțin expuse. Însă evident că și Europa și America de Nord sunt deja amenințate de terorismul Teheranului, pe care l-au și resimțit, un risc și mai mare acum, când teocrația islamică s-ar putea confrunta cu un pericol existențial.
Liderii Europei, inclusiv Starmer, resping într-o proporție covârșitoare această realitate. Kaja Kallas, vicepreședinta UE, a afirmat explicit că „acesta nu e războiul Europei” și că nu există în UE vreun ministru de externe care să vrea „o implicare activă în acest război”. Ea va ajunge să-și regrete declarațiile, cum și le vor regreta și alții care-i împărtășesc opinia.
Kallas pare a-și baza îngrijorarea privind războiul din Iran pe percepția că acesta ar putea avea consecințe negative pentru apărarea Ucrainei. De pildă, ea e îngrijorată de „problema lanțurilor de aprovizionare [...] capacitățile de care Ucraina are nevoie” și „de asemenea de transferul în Orientul Mijlociu a unor capacități militare de care e nevoie acum în Ucraina”. Firește că deciziile privind acele „lanțuri de aprovizionare” și „capacități militare” implicate în Orientul Mijlociu la care se referă ea îi revin Americii, iar nu lui Kallas.
Nu încape îndoială că Donald Trump disprețuiește NATO, pe europeni în general și, de fapt, cam pe oricine al cărui nume de familie nu e Trump. În contextul actualului război din Iran el i-a etichetat pe membrii NATO „lași”, pe care-i va „ține minte” pentru pasivitatea lor.
Critici dure la adresa liderilor UE: „Nu gândesc strategic”
Declarațiile puerile ale lui Trump, oricât de jignitoare și dăunătoare ar fi, nu justifică însă o reacție similară din partea omologilor lui. Adevărata problemă nu o constituie retorica nesuferită a lui Trump, ci faptul că Starmer și UE nu gândesc strategic, la nivel global. Europenii au avut consultări repetate care nu au produs nici un rezultat palpabil.
Eu nu pretind aici că Trump ar gândi la nivel strategic și global, însă corelațiile de ordin general între războaiele din Iran și Ucraina sunt vizibile cu ochiul liber. Nu se pune problema a alege între cele două războaie. Axa Beijing-Moscova funcționează din plin în Ucraina, o axă care vede în Iran unul dintre cei mai importanți aliați ai săi, cel puțin în Orientul Mijlociu.
Dacă ayatolahii vor rămâne la putere, nu încape îndoială că Beijingul și Moscova își vor consolida cooperarea cu ei la programul nuclear și cel de rachete balistice, spre detrimentul Europei, Asiei și Orientului Mijlociu. Occidentul trebuie să conștientizeze și el aceste corelații - și să acționeze în privința lor.
Legătura periculoasă dintre războiul din Iran și cel din Ucraina
Abordarea lui Kallas îi ridică lui Trump la fileu o minge nefericit de facilă, incitându-l practic să răspundă că dacă „Iranul nu e războiul Europei” atunci nici „Ucraina nu e războiul Americii”.
În privința Ucrainei Trump nu e motivat de considerente strategice, ci în primul rând de dorința de a obține o formă sau alta de acord de armistițiu care să-l ajute în privința Premiului Nobel pentru Pace. În cazul Iranului el e în esență în căutarea unei motiv de a-și proclama victoria și a sista intervenția armată. Nu există nici o logică în a i se oferi un pretext de-a gata.
Vladimir Putin a sesizat deja legătura dintre Iran și Ucraina și încearcă s-o exploateze în avantajul Rusiei. Trimișii Moscovei i-au oferit lui Trump un târg: spionajul rus va înceta să-i mai furnizeze informații Iranului dacă spionajul american va proceda la fel în Ucraina.
Din fericire, oferta lui Putin pare să fi fost respinsă, dar ar putea ușor să reapară în altă variantă. Kallas ar face mai bine să se gândească că Trump ar putea spune despre propria ei țară, Estonia, că nu e problema Americii.
Comandanții ucraineni au realizat și ei corelația cu Iranul, demonstrând că îi înțeleg implicațiile strategice mai bine decât susținătorii lor europeni. Volodimir Zelenski a încercat, fără succes, să-l convingă pe Trump de valoarea tehnologiei anti-drone a Kievului, obținută sub presiunea necesității militare.
Mesaj indirect pentru România: flancul estic devine vulnerabil
Washingtonul e însă conștient acum de avansul Ucrainei, care poate fi utilizat rapid în Golf pentru a apăra forțele americane, israeliene și arabe de amenințarea dronelor iraniene. Pentru Europa cea mai bună cale de a ajuta Ucraina nu e să se ferească de războiul din Iran, ci să ajute Israelul și SUA să-i răstoarne pe ayatolahi, eliminând astfel nu numai amenințările nucleară și teroristă, ci și pericolul reprezentat de regimul lor pentru regiunea Golfului și Strâmtoarea Ormuz.
Lăsat pe cont propriu, Trump ar putea decide curând nu numai că Ucraina nu e războiul Americii, dar poate că nici Iranul nu e. El chiar spunea recent că dacă Washingtonul i-ar „da lovitura de grație” regimului de la Teheran, atunci SUA ar putea „lăsa așa-zisa Strâmtoare în seama aliaților noștri inactivi”. Ceea ce n-ar avea sens - cu excepția faptului de a demonstra încă o dată că poziția lui Kallas și a UE e inadecvată.
Articol de John Bolton (fost consilier de securitate națională al SUA)
Comentează