Turcia va putea să-şi exercite influenţa asupra rutei migratorii care pleacă din Libia datorită prezenţei sale puternice în această ţară, a avertizat joi şeful diplomaţiei europene într-un interviu pentru cotidianul El Pais, relatează AFP, potrivit Agerpres.
"Turcia este în prezent foarte prezentă în Libia şi a devenit un actor de neocolit" în această ţară, a subliniat Josep Borrell în acest interviu.
Şi datorită "bazelor navale" de care va putea dispune în Libia, Turcia "va avea o influenţă asupra rutei migratorii în Mediterana Centrală, aşa cum este deja cazul în Mediterana de Est", a adăugat politicianul spaniol.
La rândul lor, europenii "au fost foarte divizaţi şi acest lucru are un preţ", şi-a exprimat el regretul.
În timpul războiului dintre puterile rivale din Libia din 2019 şi 2020 şi până la armistiţiul din octombrie, Turcia a susţinut activ guvernul de uniune naţională, instalat la Tripoli şi recunoscut de ONU, în faţa mareşalului Khalifa Haftar, sprijinit în special de Rusia.
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a semnat, în noiembrie 2019, cu guvernul de uniune naţională, un acord de cooperare militară şi un acord de delimitare maritimă care permite Turciei să valorifice drepturi de exploatare asupra unor zone vaste din Mediterana de Est, bogate în hidrocarburi şi râvnite şi de alte ţări.
Relaţiile între Turcia şi UE s-au degradat puternic din 2016, tensiuni alimentate în special de misiunile de explorare a zăcămintelor de gaz efectuate de Ankara în apele greceşti şi cipriote în Mediterana de Est sau de prezenţa militară turcă în Libia.
Într-un ultim episod în aceste tensiuni, UE a condamnat marţi "anunţurile inacceptabile" ale preşedintelui turc privind Cipru, principalul obstacol într-o normalizare a relaţiilor cu Ankara, şi ameninţă că va lua măsuri.
Preşedintele Erdogan s-a deplasat pe 20 iulie în Republica Turcă a Ciprului de Nord (RTCN), data aniversară a operaţiunii care a dus la divizarea insulei, şi s-a pronunţat pentru o soluţie cu două state, respinsă de UE. De asemenea, el a susţinut proiectul de redeschidere a fostei staţiuni balneare Varosha, părăsită de locuitorii săi în 1974 şi înconjurată cu sârmă ghimpată de armata turcă.
UE acuză Turcia că ar controla fluxul de migranți din Libia
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

647
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
647

1.041
Vladimir Lipaev susține că economia României este afectată de sancțiunile UE împotriva Rusiei
1.041

68
MOL reclamă la Comisia Europeană taxele conductei petroliere croate JANAF
68

2.872
Ruptură pe axa SUA-UE: Europa protestează vehement, după ce americanii au ridicat sancțiunile pe petrolul rusesc
2.872

3.196
Tensiunile escaladează - Șefa diplomației UE lansează un avertisment: 'SUA vor să divizeze Europa'
3.196

41
Exporturile agroalimentare ale UE au atins un maxim istoric în 2025
41

115
Claudiu Târziu: 9 spitale din 27 din cauza birocrației și incompetenței
115

139
Claudiu Târziu: România a fost obligată să închidă mine și capacități energetice
139

15.465
CJUE decizie care va genera efecte și în România: Autoritățile, obligate să accepte schimbarea de gen și a tuturor datelor de stare civilă
15.465

138
Gheorghe Falcă participă la negocierile interinstituționale la cel mai înalt nivel privind drepturile pasagerilor aerieni
138

8.384
VIDEO Situație aberantă în UE, în plină criză energetică: există 140.000 de reglementări / Terheș: „E o nebunie”
8.384

213
Șefa CE: „Revenirea la combustibilii fosili ruseşti ar fi o greşeală strategică. Prima responsabilitate a Europei este să-şi protejeze cetăţenii”
213

7.100
Criza energetică provocată de războiul din Orientul Mijlociu, lecție dură pentru UE. Ursula von der Leyen recunoaște: Renunțarea la energia nucleară a fost o greșeală strategică
7.100
















Comentează