Uniunea Europeană (UE) a prelungit joi cu şase luni sancţiunile individuale decretate împotriva a aproape 150 de responsabili ruşi şi rebeli ucraineni pentru presupusa lor implicare în conflictul din estul Ucrainei, informează un comunicat al Consiliului UE, citat de AFP, potrivit Agerpres.
'O evaluare a situaţiei a dus la concluzia că regimul de sancţiuni nu trebuie modificat', a subliniat Consiliul UE, care reprezintă cele 28 de state membre.
În urma unei actualizări pentru a scoate de pe listă patru persoane decedate, 'lista neagră' a UE numără acum 149 de responsabili ruşi şi ucraineni, dintre care numeroşi lideri ai rebelilor, şi 38 de 'entităţi' (întreprinderi, organizaţii sau partide politice) 'care compromit sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei', potrivit comunicatului.
Bunurile lor de pe teritoriul UE sunt îngheţate şi nicio viza de intrare în UE nu poate să le fie eliberată.
Aceste sancţiuni se înscriu într-o serie de măsuri punitive decise de UE împotriva Rusiei pentru presupusa sa susţinere acordată separatiştilor proruşi, care au declanşat acest conflict în primăvara lui 2014.
Severe sancţiuni economice, denumite 'sectoriale', ce vizează sectoarele bancar, petrolier sau al apărării ruse, sancţiuni decretate în vara lui 2014, au fost reînnoite la sfârşitul lui iunie pentru o perioadă de şase luni.
Confruntările dintre rebelii proruşi şi armata ucraineană din estul Ucrainei au făcut până acum peste 10.000 de morţi în aproape trei ani şi jumătate. Kievul şi Occidentul acuză Rusia că îi susţine militar pe separatişti, acuzaţie pe care Moscova o neagă vehement.
UE a prelungit cu şase luni sancţiunile împotriva unor responsabili ruşi şi rebeli ucraineni
Articole Similare

93
UE anunţă noi sancţiuni împotriva companiilor şi persoanelor fizice implicate în comerţul cu petrol rusesc
93

3.650
BNS pune presiune pe europarlamentari să voteze împotriva acordului UE: 'NU votați capitularea în fața marilor corporații'
3.650

41
Rombat, amendată de Comisia Europeană într-un dosar de cartel. Metair riscă plata a 11,6 milioane de euro
41

89
Ghidul Erasmus+ 2026 a fost lansat: ce oportunități noi apar pentru studenți, profesori și organizații din România. Anunțul europarlamentarului Gabriela Firea
89

4.590
Alertă pe Aeroportul din Strasbourg! Mai mulți europarlamentari, blocați în avion - Maria Grapini: 'Am fost anunțați că e o alertă cu bombă'
4.590

3.501
Luminița Europei abia mai pâlpâie, iar Donald Trump face totul pentru a o stinge: Situație complexă la nivelul ”bătrânului continent” (POLITICO)
3.501

39
SJU Vâlcea investește în dotarea Secției Oftalmologie și pregătește modernizarea Maternității
39

1.689
Adio cumpărături ultra-ieftine: UE pune taxă pe toate coletele din China, indiferent de valoare
1.689

501
Europarlamentar AUR, semnal de alarmă: Cea mai periculoasă este revenirea la MCV
501

322
Virgil Popescu: Cerem eliminarea interdicţiei privind motoarele cu ardere internă; ajutăm astfel industria auto din România, un motor important de creştere economică
322

1.811
Presiune maximă asupra Kremlinului: activele rusești din Europa, înghețate pe termen nelimitat de UE
1.811

6.405
Piperea mută disputa cu Recorder la Bruxelles: Kovesi așteaptă prescripția în dosarul vaccinurilor?
6.405

240
Dezastrul de la Barajul Paltinu, în atenția Comisarului European pentru Coeziune
240





















Comentează