UDMR îl propune pe Tóth Csaba, jurist în vârstă de 43 de ani şi fost consilier judeţean, pentru funcţia de prefect al Aradului, decizia fiind luată în Consiliul Permanent al organizaţiei judeţene UDMR, notează Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, joi, de UDMR Arad, Tóth Csaba "are experienţă şi rezultate în sfera publică şi privată deopotrivă".
Tóth Csaba are finalizate studii în drept şi management, iar în perioada 2005-2010 a ocupat funcţia de preşedinte executiv al UDMR Arad. Între anii 2008 şi 2012 a fost consilier judeţean.
"În ce priveşte experienţa lui profesională, a făcut parte din consiliul de administraţie al mai multor întreprinderi, lucrând în acelaşi timp în domeniul consilierii juridice şi de management. În anul 2013 a fost numit în funcţia de director general al societăţii Fornetti Romania, aflată în reorganizare, reuşind să salveze societatea de la faliment. Experienţa de două decenii, profesionalismul, succesele atinse şi calităţile umane ale lui Tóth Csaba ne dau siguranţa că propunerea noastră este cea potrivită", se arată în comunicat.
Preşedintele UDMR Arad, deputatul Petru Farago, anunţase, marţi, că organizaţia a obţinut, în urma negocierilor de la Bucureşti care au avut loc între partidele aflate la guvernare, funcţia de prefect al judeţului.
UDMR nu a mai avut niciodată în ultimii 30 de ani funcţia de prefect al judeţului Arad, însă a mai deţinut o funcţie de subprefect în perioadele 1996 - 2000, 2005 - 2009 şi 2010 - 2012.
UDMR îl propune pe Tóth Csaba pentru funcţia de prefect al judeţului Arad
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

139
Risipa din instituțiile statului: Zece angajați produc 14-20 de hârtii într-o lună, printre care foia de prezență, în structurile teritoriale ale AEP
139

37
Recviem pentru Dubai! Omfalosul de nisip și lupul de oțel!
37

16
Eugen Tomac: vizita lui Zelenski la București deschide „o nouă pagină” în relația România–Ucraina. Accent pe școlile în limba română și libertatea religioasă
16

2.455
Nicușor Dan, contrazis de șeful AEP în scandalul finanțării campaniei electorale pentru primăria Capitalei
2.455

2.694
Țuțuianu (AEP): Nu exclud alegeri parlamentare anticipate, instituția trebuie să fie pregătită oricând
2.694

5.247
Planul PSD pentru schimbarea premierului: trei variante luate în calcul pentru plecarea lui Ilie Bolojan
5.247

108
Mihai Fifor cere plecarea premierului Ilie Bolojan: „Guvernarea a devenit un blocaj permanent”
108

2.551
În urma discuțiilor cu Nicușor Dan, Volodimir Zelenski a luat decizia: Se instituie Ziua limbii române în Ucraina
2.551

1.332
Facturi mai mici la căldură și chirii mai mari în locuințele „convenabile”, din nou pe masa Consiliului General. Proiectele revin după scandalul de la ultima ședință
1.332

1.262
Titus Corlățean intră în cursa pentru funcția de Secretar general adjunct la Consiliul Europei
1.262

8.867
Olguța Vasilescu îi răspunde mamei lui Bolojan: „Dacă tot e așa de bun, mititelul de el, luați-l acasă la dumneavoastră!”
8.867

2.866
VIDEO Ilie Bolojan a dat explicații după ce jurnaliștii români au stat la gard la Palatul Victoria: 'Nu ai cum să intervii în delegația unui oficial'
2.866

2.332
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
2.332

















Comentează