Ucraina a convenit cu partenerii occidentali că orice încălcare persistentă de către Rusia a unui viitor acord de încetare a focului va declanşa un răspuns militar coordonat din partea Europei şi a SUA, a relatat marţi Financial Times, citând persoane informate despre discuţii, conform Reuters, care precizează că nu a putut verifica deocamdată informaţia, relatează Agerpres.
Discuțiile
Planul a fost discutat în mai multe rânduri în decembrie şi ianuarie între oficiali ucraineni, europeni şi americani şi ar implica un răspuns pe mai multe niveluri la orice încălcare a unui armistiţiu convenit de către Rusia, se arată în relatare.
Emisari de la Kiev, Moscova şi Washington se vor întâlni la Abu Dhabi miercuri şi joi pentru discuţii care vizează încheierea războiului, a precizat Financial Times.
Conform propunerii, orice încălcare a armistiţiului de către Rusia ar declanşa un răspuns în termen de 24 de ore, începând cu un avertisment diplomatic şi, dacă este necesar, acţiuni din partea armatei ucrainene pentru a opri încălcarea, menţionează ziarul citat.
Dacă ostilităţile ar continua după această perioadă, propunerea ar trece la o a doua fază de intervenţie folosind forţe din aşa-numita 'Coaliţie a voinţei', care include mulţi membri ai UE şi Regatul Unit, Norvegia, Islanda şi Turcia, se arată în articol.
Financial Times a adăugat că, în cazul unui atac extins, un răspuns coordonat din partea unei forţe susţinute de Occident, care să includă armata americană, ar fi declanşat la 72 de ore de la încălcarea iniţială.
Zelenski salută o recentă "dezescaladare"
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat luni recentele "măsuri de dezescaladare" cu Rusia, care "întăresc încrederea" în negocierile de pace, în timp ce Moscova a întrerupt de săptămâna trecută loviturile sale asupra sistemului energetic ucrainean, informează AFP.
"Măsurile de dezescaladare care au intrat în vigoare (...) contribuie la întărirea încrederii publicului în procesul de negociere şi în rezultatele sale potenţiale", a declarat Zelenski în alocuţiunea sa zilnică difuzată pe reţelele sociale.
După o campanie de bombardamente ruse care au afectat puternic reţeaua energetică ucraineană, Kremlinul a anunţat săptămâna trecută că a acceptat să îşi suspende loviturile asupra Kievului, la solicitarea lui Donald Trump.
La rândul său, preşedintele american a anunţat că a adresat această solicitare "personal" omologului său rus Vladimir Putin, din cauza temperaturilor extrem de scăzute în Ucraina.
Chiar dacă Zelenski a confirmat o întrerupere a loviturilor ruse asupra reţelei energetice după acest anunţ, el a declarat luni că Moscova şi-a reorientat loviturile asupra logisticii şi reţelei feroviare ucrainene. Cele mai recente lovituri masive asupra Ucrainei datează din 24 ianuarie.
În paralel, ruşii, ucrainenii şi americanii au demarat discuţii asupra încetării ostilităţilor, la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite. Noi discuţii sunt prevăzute să aibă loc miercuri şi joi.
"Credem că este realist să ajungem la o pace demnă şi durabilă", a declarat Zelenski luni în legătură cu aceasta, afirmând că aşteaptă din partea SUA ca ele "să rămână hotărâte să garanteze condiţiile necesare dialogului".





























Comentează