Ucraina a informat Turcia că Rusia ar fi încălcat Convenţia de la Montreux, după ce a remarcat o intensificare a frecvenţei trecerilor submarinelor ruseşti prin strâmtoarea Bosfor, a relatat la sfârşitul săptămânii trecute agenţia de presă ucraineană Ukrinform, citând un responsabil al Statului Major, Leonid Zaliubovski, asistentul comandantului marinei ucrainene pe probleme juridice potrivit Agerpres
Potrivit agenţiei de presă menţionate, armata ucraineană a furnizat Ankarei date relevante în acest sens prin intermediul Ministerului de Externe al Ucrainei.
"Observăm o intensificare a activităţii submarinelor Federaţiei Ruse, care - sub pretextul traversării în scopul efectuării unor lucrări de mentenanţă - încalcă practic Convenţia de la Montreux privind traversarea (strâmtorii) Bosfor, de care răspunde Turcia. Am transmis MAE ucrainean că există aici anumite probleme. De fapt, aceasta este o încălcare" a legislaţiei internaţionale, a afirmat Leonid Zaliubovski, adăugând că, din câte ştie, diplomaţia ucraineană a informat Ankara despre această situaţie.
În ultimele două luni, armata ucraineană a observat o creştere a activităţii a marinei Federaţiei Ruse atât în Marea Mediterană, cât şi în regiunea Marii Negre, afirmase recent acelaşi oficial ucrainean într-un raport prezentat cu ocazia unei recente conferinţe internaţionale privind dreptul marii, notează Ukrinform.
"Conform acestei convenţii (Montreux - ed.), statele riverane Mării Negre îşi pot trimite submarinele dincolo de Marea Neagră numai în scop de efectuare a unor lucrări de întreţinere ", a spus reprezentantul Statului Major al forţelor armate din Ucraina.
"Dar Federaţia Rusă, sub pretextul efectuării unor lucrări de mentenanţă, realizează de fapt o desfăşurare completă a submarinelor sale în regiunea mediteraneană. Aceasta este o încălcare evidentă a dreptului internaţional", a insistat Leonid Zaliubovski.
În următorii 3-4 ani, Federaţia Rusa intenţionează să construiască încă 14 nave de război pentru desfăşurarea lor în Marea Neagră, a mai spus el.
Convenţia de la Montreux a fost adoptată în 1936. Documentul stabileşte suveranitatea Turciei asupra strâmtorilor Bosfor şi Dardanele. Conform convenţiei, navelor comerciale li se permite să treacă prin strâmtori în timp de pace şi de război.
În acelaşi timp, convenţia reglementează regimul de trecere prin strâmtorile controlate de Turcia pentru statele riverane Mării Negre şi pentru cele neriverane. Pentru ţările neriverane, tonajul total al navelor de război nu trebuie să depăşească 30.000 tone, iar staţionarea maximă a acestora în Marea Neagra nu trebuie să depăşească 21 de zile.
Pe de altă parte, ministrul apărării ucrainean Stepan Poltorak s-a deplasat la locul desfăşurării exerciţiului internaţional Sea Breeze-2019, care se desfăşoară între 1 şi 12 iulie în partea de nord-vest a Mării Negre, a informat RIA Novosti.
La acest exerciţiu ucraineano-american participă aviaţia maritimă şi nave din mai multe ţări membre şi partenere NATO, între care SUA, Marea Britanie, Canada, Italia, Turcia, Polonia, Bulgaria, Grecia, România, Danemarca, Letonia, Estonia, precum Ucraina şi Georgia.
Cu această ocazie, în apele Mării Negre au intrat mai multe nave ale unor ţări neriverane Mării Negre şi pe care Flota rusă din Marea Neagră le supraveghează îndeaproape. După cum a informat Centrul naţional de gestionare a problemelor de apărare din Federaţia Rusă, marina rusă monitorizează îndeosebi distrugătorul american Carney, din clasa Arleigh Burke, echipat cu sistemul de apărare antirachetă Aegis.
Ministerul rus de Externe a menţionat la rândul său că desfăşurarea exerciţiilor ucraineano-americane este o idee periculoasă şi că Moscova va reacţiona în consecinţă: Flota rusă din Marea Neagră a organizat în paralel propriile exerciţii în această perioadă, cu participarea aviaţiei maritime şi a submarinelor
Ucraina a acuzat Rusia de încălcarea Convenţiei de la Montreux
Explorează subiectul
Articole Similare

1.931
China, cheia pentru oprirea războiului din Ucraina - Ambasadorul SUA la NATO: Un telefon
1.931

79
Un cutremur cu magnitudinea 6,4 s-a produs sâmbătă în apropierea coastelor Vanuatu, conform Serviciului Geologic al Statelor Unite
79

2.340
Marco Rubio la Munchen: America și Europa trebuie să remodeleze împreună ordinea globală, dar Europa trebuie să se apere singură
2.340

1.822
Tensiuni în creștere în Orientul Mijlociu - SUA, gata de o campanie militară de amploare și de durată în Iran
1.822

1.371
Jeffrey Epstein, tip sensibil și romantic? S-a aflat unde îl invita Dr. Oz
1.371

2.979
VIDEO Zelenski, atac frontal la adresa lui Putin: Dumnezeu să ajute să nu mai aibă prea mult timp
2.979

164
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului consideră că lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, invocând ”rolul Occidentului în lovitura de stat din 2014, din Ucraina”
164

50
Un atac cu drone efectuat de forţele ruse vineri noaptea au ucis o femeie la Odesa
50

114
Un atac american împotriva unei nave suspectate de trafic de droguri s-a soldat cu trei morţi în Caraibe
114

137
Statele Unite: Doi agenţi ai ICE suspendaţi pentru că au minţit în legătură cu împuşcăturile asupra unui imigrant în Minneapolis
137

112
Armata SUA se pregăteşte pentru posibile operaţiuni prelungite împotriva Iranului
112

5.491
Val de inchideri în sistemul bancar: peste 120 de sucursale dispar – Ce a dus la această decizie
5.491

120
O răsturnare a puterii ”ar fi cel mai bun lucru care se poate întâmpla” în Iran, afirmă Trump
120

















Comentează