Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, a promis în discursul său de Anul Nou că va accelera crearea "celei mai puternice armate din Europa" prin investiţii în renaşterea industriei, inclusiv a celei de apărare., transmite Agerpres.
"Vom accelera construirea celei mai puternice armate din Europa. Vom accelera investiţiile majore în infrastructură", a declarat Tusk, a cărui ţară se află în fruntea clasamentului cheltuielilor de apărare din cadrul NATO, potrivit agenţiei de ştiri poloneze PAP.
Şeful guvernului polonez, a cărui lege bugetară pentru 2026 prevede cheltuieli de apărare în valoare de 4,81% - un procent istoric -, a vorbit despre o "repolonizare intensă şi reconstrucţia industriei, inclusiv a industriei de apărare".
Pe lângă apărare, Tusk s-a concentrat şi asupra problemei siguranţei publice.
Astfel, liderul polonez a anunţat "un atac asupra infractorilor de toate felurile, fie că sunt lideri ai fanilor radicali ai fotbalului, traficanţi de droguri, politicieni corupţi sau militanţi pro-ruşi".
"Fără excepţie, toţi cei care încalcă legea vor regreta amarnic acest lucru în anul care vine", a promis Tusk, care, mai devreme în această zi de Anul Nou, a prezentat într-un videoclip publicat pe reţelele sociale argumentele pentru care, în opinia sa, ţara sa a devenit un model pentru Europa.
"Fiţi ca Polonia", a declarat Tusk în acest videoclip, în care s-a exprimat în limba engleză.





























Comentează