Turcia nu va ceda la intimidare şi la şantaj, a declarat vineri preşedintele Recep Tayyip Erdogan, cu ocazia unui miting desfăşurat la Gumushane, în nodul ţării, la scurt timp după ce omologul său american Donald Trump a anunţat dublarea tarifelor vamale la importurile de oţel şi de aluminiu din Turcia, transmite dpa preluată de Agerpres.
Erdogan a făcut referire la membri ai mişcării conduse de clericul Fethullah Gulen, autoexilat în SUA şi pe care Ankara îl acuză de orchestrarea puciului eşuat din iulie 2016. Formularea preşedintelui turc nu a menţionat însă în mod direct Statele Unite sau pe Trump.
'Aceia care nu au luat niciun fel de măsură în privinţa laşilor (membri ai mişcării), pe care i-au protejat, găzduit în vile, nu ne pot ţine lecţii despre lege', a spus Erdogan.
'Ei nu pot folosi limbajul ameninţării şi şantajului împotriva acestei naţiuni. Încercarea de intimidare a acestei naţiuni nu îi va duce nicăieri', a adăugat preşedintele turc.
El a făcut apel la o soluţie prin negocieri şi diplomaţie.
Preşedintele Donald Trump a anunţat vineri că SUA dublează tarifele vamale la importurile de oţel şi de aluminiu din Turcia, care ajung astfel la 50%, respectiv 20%. În postarea sa pe Twitter, Trump a invocat şi prăbuşirea lirei turceşti, care vineri a atins un minim istoric atât faţă de dolar, cât şi faţă de euro.
'Relaţiile noastre cu Turcia nu sunt bune în acest moment!'
Turcia nu va ceda șantajului SUA, anunță Erdogan
București
2°C
Articole Similare

96
Răsturnare explozivă: după ce a negat vehement, Trump se confruntă cu concluziile unei anchete care arată că SUA au bombardat o școală de fete din Iran
96

35
Hezbollah a lansat miercuri seară aproape 150 de rachete spre nordul Israelului
35

292
Lovitură militară anunțată de Donald Trump: SUA a distrus 28 de nave iraniene care puneau mine
292

616
Donald Trump anunță că nu mai are nimic de atacat în Iran / Când s-ar putea opri actualul conflict
616

42
Lege controversată și val de arestări în Senegal
42

679
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Kievul a atacat cu rachete britanice o fabrică militară la Briansk, în vestul Rusiei
679

1.080
Carte de condoleanțe în memoria lui Ali Khameni, la București - Ambasada Iranului precizează că parlamentari, dar și membri ai Guvernului ar fi semnat
1.080

1.554
Conflict diplomatic major: Spania își retrage ambasadorul din Israel. Cum a devenit Pedro Sanchez, 'inamicul' lui Donald Trump în UE
1.554

53
Măsuri de urgență la Washington în urma crizei petroluluil declanșată de conflictul din Iran - Trump va elibera "puţin" petrol din rezervele strategice ale SUA
53

2.728
O alianță improbabilă între două superputeri rivale prinde contur: Experții vorbesc despre începutul unei noi ordini mondiale
2.728

30
Ucraina a primit o nouă livrare germană de rachete pentru Patriot, anunță Zelenski
30

53
Consiliul de Securitate al ONU se întrunește pentru a vota două rezoluții
53

91
Trump insistă pentru grațierea lui Netanyahu - Atacuri la adresa lu Itzhak Herzog
91

















Comentează