Artileria turcă a bombardat 'aproape 500 de poziţii" ale grupării Statul Islamic (SI) din Irak şi Siria, ca represalii la atentatul sinucigaş atribuit mişcării jihadiste şi în care au fost ucişi zece turişti germani marţi la Istanbul, a declarat joi premierul turc Ahmet Davutoglu, informează AFP.
'După atentatul laş de la Istanbul, forţele noastre armate au vizat în ultimele 48 de ore cu tiruri de tancuri şi de artilerie aproape 500 de poziţii ale Daech (acronimul arab al SI) în Siria şi Irak', a declarat Ahmet Davutoglu într-un discurs în faţa ambasadorilor turci reuniţi la Ankara.
Circa 200 de jihadişti au fost ucişi în bombardamente, a mai spus el.
'Orice atac care vizează oaspeţii Turciei va fi pedepsit', a dat asigurări şeful guvernului turc.
Marţi dimineaţă, un atacator sinucigaş a vizat un grup de turişti germani la câteva sute de metri de Hagia Sofia şi Moscheea Albastră, două dintre cele mai vizitate monumente din cel mai mare oraş al Turciei.
Potrivit autorităţilor turce, atentatul a fost comis de un sirian în vârstă de 28 de ani, identificat în media drept Nabil Fadli, care a intrat în Turcia cu câteva zile înainte de atac ca 'simplu imigrant' printre refugiaţii care fugeau de războiul din Siria.
După atac au fost reţinuţi şapte suspecţi, a afirmat joi ministrul de interne turc Efkan Ala.
Mult timp acuzată de toleranţă excesivă faţă de rebelii radicali în luptă cu regimul de la Damasc, Turcia s-a alăturat anul trecut coaliţiei internaţionale antijihadiste, notează AFP.AGERPRES
Turcia a bombardat poziţii ale grupării Statul Islamic în Siria şi Irak
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

159
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
159

543
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
543

327
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
327

1.596
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
1.596

843
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
843

832
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
832

360
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
360

1.221
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
1.221

79
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
79

1.388
Trump anunță că armata SUA distruge complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
1.388

97
Val de reacții critice din partea liderilor europeni la adresa deciziei SUA de a relaxa restricțiile asupra petrolului rusesc
97

2.717
Ce informații s-au aflat despre atacul asupra petrolierul SUA lovit în Irak / Echipajul a sărit în apă pentru a scăpa de nava cuprinsă de flăcări
2.717

881
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rușii au atacat cu drone infrastructura portuară din regiunea Odesa
881
















Comentează