Imaginați-vă că vă treziți într-o zi cu o convingere bizară: deși respirați și mergeți, sunteți convins că ați murit. Orice dovadă contrară pare o iluzie. Aceasta este realitatea celor care suferă de sindromul Cotard, o tulburare rară descrisă prima dată în 1880 de medicul Jules Cotard.
Pacienții care trec prin așa ceva neagă existența propriului corp sau a organelor interne. Un caz celebru este cel al „Domnișoarei X”, care susținea că nu mai are creier, nervi sau stomac, ci doar „piele și oase”.
Paradoxal, mulți dintre acești oameni cred că sunt nemuritori: din moment ce sunt deja „morți”, consideră că nu mai pot muri niciodată, motiv pentru care unii refuză să mai mănânce.
De ce „uită” creierul că suntem vii
Neuroștiința modernă ne oferă o explicație logică pentru acest comportament ce pare desprins din filmele de groază. Nu este vorba despre o simplă „nebunie”, ci despre o eroare de comunicare în interiorul creierului.
În mod normal, când ne privim în oglindă sau ne atingem, creierul trimite semnale către o zonă numită sistemul limbic, responsabilă cu emoțiile. Acest proces ne oferă acel sentiment de „familiaritate” și vitalitate.
La pacienții cu sindromul Cotard, această legătură este întreruptă. Ei se văd, dar nu mai „simt” nimic. În încercarea de a explica această absență totală a emoției, mintea ajunge la singura concluzie care îi pare logică: „Dacă nu simt nicio scânteie de viață în mine, înseamnă că sunt mort”.
Există cale de întoarcere din această „moarte” mentală?
Deși sună înfiorător, sindromul Cotard nu este o condamnare definitivă. De cele mai multe ori, acesta apare ca un simptom al unor depresii extrem de severe, al unor traumatisme craniene sau al unor boli precum Parkinson.
Vestea bună este că această tulburare poate fi tratată. Prin utilizarea medicamentelor adecvate (antidepresive și antipsihotice) sau a terapiilor moderne care ajută la „repornirea” circuitelor emoționale, pacienții pot fi ajutați să se reconecteze cu propriul corp. Cu tratamentul corect, aceștia reușesc să scape de delirul negației și să accepte din nou realitatea faptului că sunt vii.
Comentează