Fostul ministru al Justiției și fost judecător al Curții Constituționale, Tudorel Toader, a declarat luni, la Antena 3 CNN, că actualul Cod penal conține numeroase lacune și a fost adoptat fără o fundamentare solidă, ceea ce face ca modificările legislative să fie realizate „pompieristic”, după producerea unor tragedii. Declarațiile fostului ministru vin în contextul crimei de la Cenei, județul Timiș, unde un adolescent, Mario Berinde, a fost ucis de alți minori.
„Avem un Cod penal cu multe lacune. Codul a fost adoptat prin angajarea răspunderii Guvernului, ceea ce înseamnă fără dezbateri, fără îmbunătățiri, fără analize. Codul a fost adoptat cu zeci de soluții neconstituționale declarate de CCR. Există o tendință generală de a considera că minorii devin mai responsabili la o vârstă fragedă. De aceea se vorbește despre scăderea vârstei pentru dreptul de vot, ceea ce înseamnă că dacă poate să voteze trebuie să devină și responsabil, inclusiv penal pentru ce face. Revenind, grupul ăla de lucru (n.red - referire la grupul de lucru de la nivelul Guvernului pe legile justiției) modifică Codul penal poimâine prin OUG. Nu se va aplica faptelor despre care vorbim. Este foarte important. Chestia este că noi modificăm Codul penal de foarte multe ori după ce se întâmplă astfel de evenimente grave. Or o lege penală trebuie adoptată pe o fundamentare socio-psihologică foarte temeinică, ceea ce nu a existat la codul despre care vorbim. Aici este problema. Politica penală nu se face de pe o zi pe alta, pompieristic”, a spus Tudorel Toader, fost judecător CCR.
Crima din Cenei: adolescent ucis cu toporul și cuțitul
Declarațiile fostului ministru vin în contextul crimei de la Cenei, județul Timiș, unde un adolescent, Mario Berinde, a fost ucis de alți minori.
Doi adolescenți de 15 ani sunt arestați preventiv în dosarul de omor. Unul dintre ei este acuzat de omor calificat și profanare de cadavre, iar celălalt de profanare de cadavre și favorizarea făptuitorului.
Crima a avut loc în seara de 19 ianuarie 2026, în jurul orei 21:30.
Potrivit anchetatorilor, băieții de 15 și 13 ani l-au chemat pe Mario Berinde la casa celui mai mic dintre ei, sub pretextul că vor să-i arate un ATV nou. Victima s-a deplasat la întâlnire cu trotineta.
Ajuns acolo, adolescentul de 15 ani l-a lovit cu toporul, iar cel de 13 ani cu cuțitul. Ulterior, cei doi au chemat un al treilea minor, de 15 ani, pentru a-i ajuta să scape de cadavru.
Ancheta arată că au încercat inițial să incendieze trupul, apoi l-au îngropat dezbrăcat într-o groapă săpată anterior, în grădina casei copilului de 13 ani, cu capul înfășurat într-o geacă. Fapta ar fi fost premeditată cu aproximativ o lună înainte.
Mario Berinde a fost înmormântat sâmbătă în localitatea natală.






























Comentează