Ministrul Tudorel Toader a avut o întrevedere cu miniştrii Justiţiei din cadrul Trio-ului România-Finlanda-Croaţia, în cadrul reuniunii fiind abordate aspecte cu privire la stadiul pregătirilor pentru exercitarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
Potrivit unui comunicat al MJ, citat de Agerpres, întâlnirea a avut loc miercuri, la Helsinki, în Finlanda, cu Drazen Bosnjakovic, ministrul Justiţiei din Croaţia, şi Antti Hakkanen, ministrul Justiţiei din Finlanda.
Întâlnirea se înscrie în ciclul de consultări la nivel înalt inaugurat în anul 2017 de miniştrii Justiţiei din statele membre ale Trio-ului.
"În cadrul reuniunii au fost abordate aspecte privitoare la stadiul pregătirilor pentru exercitarea Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, ocazie cu care ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a precizat faptul că România a intrat în linie dreaptă în procesul de pregătire pentru preluarea Preşedinţiei, iar succesul acesteia va depinde, în mare măsură, de gradul strâns de cooperare cu preşedinţiile anterioare şi ulterioare. Astfel, de la începutul lunii iulie, echipele de experţi ale Ministerului Justiţiei din România participă la exerciţiul de shadowing - asistarea Preşedinţiei austriece - pe dosarele aflate în curs de negociere", afirmă sursa citată.
Delegaţia MJ din România a informat ţările participate cu privire la priorităţile Preşedinţiei române a Consiliului Uniunii Europene, din prima jumătate a anului 2019, în domeniul justiţiei penale şi civile, precum şi la priorităţile orizontale şi dimensiunea externă, subliniind faptul că, activităţile ce urmează a fi întreprinse în această perioadă se vor înscrie într-un efort coerent de urmărire a obiectivului de consolidare a Uniunii Europene.
Din delegaţia română au făcut parte secretarul de stat Marieta Safta şi Răzvan Rotundu, ambasadorul României în Finlanda.
Din delegaţia croată au făcut parte Sedina Dubravcic, şef de cabinet; Uros Matijasvic, director în Departamentul Afaceri Europene şi Cooperare Internaţională, Josip Buljevic, ambasador; iar din partea Ministerului Justiţiei din Finlanda au participat Pekka Timonen, secretar permanent al ministrului Justiţiei, Lauri Koskentausta, consilier al ministrului Justiţiei; Kari Kiesilainen, director general în Departamentul de Administrare Judiciară; Antti Leinonen, director în Departamentul Legislaţie şi Elaborare Acte Normative; Eeva Aittoniemi, consilier afaceri europene.
Tudorel Toader a participat la întrevederea miniştrilor Justiţiei din cadrul Trio-ului România-Finlanda-Croaţia
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

220
Replică pentru ambasadorul lui Putin la București: 'Dacă tot a deschis subiectul banilor, atunci să vorbim și despre datoriile istorice ale Rusiei față de români'
220

1.352
Adrian Câciu, avertisment înainte de dezbaterile maraton pe buget din Parlament: 'Așa cum e construit, aceasta este rețeta sigură pentru recesiune severă'
1.352

56
Muraru (PNL): În fiecare an, parlamentarii pot depune amendamente la buget, într-o anvelopă stabilită în coaliţie, undeva la 750.000 de lei pe parlamentar
56

4.892
FOTO Primarul Ciprian Ciucu denunță 'boala oribilă' din București: 'Declar război pe toate fronturile acestor firme-parazit'
4.892

2.824
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
2.824

2.233
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
2.233

3.503
Europarlamentar, atac direct la George Simion: "Este pe cale de a ieşi din acest joc. Eu cred că este ostaticul mai multor persoane"
3.503

3.560
În ce condiții ar putea să se împiedice Trump în Iran. Emil Hurezeanu: 'Ar fi un coșmar'
3.560

1.096
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.096

1.486
VIDEO Daniel Băluţă, avertisment pentru Ilie Bolojan, în plin scandal cu adoptarea bugetului: 'O astfel de construcţie politică nu stă într-un singur om care şi-a dovedit limitele'
1.486

128
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
128

723
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
723

2.505
Cristian Diaconescu cere ca România să fie la masa negocierilor celor mari: 'Se joacă tare, se joacă sus. Trebuie să fim acolo'
2.505
















Comentează