Brigada cu destinaţie specială 'Fulger' a poliţiei moldovene a demarat joi la Comrat, centrul administrativ al regiunii autonome Găgăuzia din sudul Republicii Moldova, o serie de exerciţii tactice, despre care autorităţile moldovene spun că le organizează cu regularitate în zonă, dar evenimentul a fost imediat speculat de propaganda Kremlinului, conform Deschide.md.
Propagandistul nr.1 al Moscovei, Vladimir Soloviov, a difuzat joi pe canalul său de Telegram că autorităţile de la Chişinău au trimis brigada cu destinaţie specială 'Fulger' în regiunea autonomă Găgăuzia 'pentru a înăbuşi proteste antiguvernamentale', conform media citate.
În postarea sa, Soloviov susţine, citând canale Telegram din Găgăuzia, că 'serviciul de presă al Ministerului de Interne moldovean nu a comunicat' despre planificarea unor astfel de exerciţii în Găgăuzia. Mai departe, el afirmă, referindu-se la aceleaşi surse găgăuze, că de fapt ar fi vorba despre 'înăbuşirea unor proteste antiguvernamentale care au loc în regiune de câteva săptămâni'. În acest sens, Soloviov citează un canal de Telegram din Găgăuzia care sprijină agresiunea rusă în Ucraina şi aşteaptă ca forţele ruse să ajungă cât mai repede la graniţele Republicii Moldova, notează Deschide.md.
Printre sursele 'de încredere' la care se referă propagandistul Kremlinului figurează Pridnestrovie online, publicaţie din Transnistria, şi Gagauznews, care a fost blocată de Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS) de la Chişinău după declanşarea invaziei ruse în Ucraina pentru răspândirea de informaţii ce incită la ură şi război.
În acest context, Pridnestrovie online scrie că 'conducerea (moldoveană) se teme că situaţia va scăpa de sub control, aşa că a luat decizia să trimită trupe speciale în regiune'.
Pe fondul manipulărilor diseminate de unele media regionale, dar şi direct de canale de la Moscova, poliţia Republicii Moldova a ţinut să vină cu o precizare despre prezenţa brigadei 'Fulger' la Comrat.
'Cu referire la informaţiile care circulă în mediul online despre aplicaţiile efectuate de Brigada de poliţie cu destinaţie specială 'Fulger' a IGP la Comrat, precizăm că este vorba despre nişte exerciţii tactice care au fost organizate cu regularitate pentru a verifica capacitatea de reacţie şi de intervenţie a angajaţilor', menţionează poliţia moldoveană într-un comunicat postat pe contul său Telegram.
'Acest tip de exerciţii vor avea loc pe întreg teritoriul ţării. Rugăm cetăţenii să se informeze din surse sigure şi să-şi păstreze calmul, fiind vorba despre antrenamente ale subdiviziunii noastre cu statut special, care au loc în permanenţă', potrivit textului, citat de Radio Chişinău.
Moscova a fost deranjată de măsurile luate de Chişinău după 24 februarie pentru limitarea propagării dezinformării ruse în media din Republica Moldova pe fondul campaniei sale militare în Ucraina. Cel mai recent, la 13 august, Ministerul rus de Externe a denunţat 'degradarea' situaţiei presei în Republica Moldova şi a cerut autorităţilor moldovene să-şi revizuiască politica în raport cu drepturile şi libertăţile populaţiei, conform Deschide.md.
Regiunea autonomă Găgăuzia menţine relaţii strânse cu Rusia. La un referendum controversat din 2014, 98,47% dintre participanţi s-au pronunţat pentru aderarea Republicii Moldova la fosta Uniune vamală între Rusia, Belarus şi Kazahstan. În 2008, Adunarea Populară (parlamentul local) a sprijinit decizia Rusiei de a recunoaşte Abhazia şi Osetia de Sud - două provincii secesioniste ale Georgiei - ca republici independente, potrivit media de peste Prut.
Trupele speciale moldovenești, exerciții tactice în Găgăuzia - Propagandistul lui Putin acuză reprimarea unor proteste
Explorează subiectul
Articole Similare

35
VIDEO Un important om politic din India a murit într-un accident aviatic. Avionul s-a prăbușit și a luat foc
35

5.090
Decizie dură a unui colos bancar: dispar peste 100 de sucursale, lovind direct în milioane de clienți
5.090

5.346
VIDEO 'Bestia' s-a prăbușit cu rezervoarele pline de benzină: Cea mai mare platformă de foraj din Alaska s-a făcut una cu pământul
5.346

4.821
VIDEO Ce s-ar afla, de fapt, în spatele documentarului despre Melania Trump: S-a investit o sumă record
4.821

40
Guvernul britanic anunță un pachet de sprijin pentru puburi și săli de muzică live
40

91
Războiul din Ucraina a făcut aproape două milioane de victime militare (studiu)
91

3.235
Schimbare majoră de optică la Beijing: Decizia care rezolvă cel mai fierbinte punct al relației cu SUA
3.235

4.753
Dovada că între viață și moarte există o 'zonă gri': sindromul Lazăr a șocat de multe ori medicii și asistenții
4.753

4.821
VIDEO Situația degenerează în SUA: A pulverizat o substanță necunoscută asupra unei deputate, în plină nebunie generată de protestele din Minneapolis
4.821

4.552
Europa demarează Operațiunea ”Marea rupere”: Proiectul gigant care va reduce dependența de SUA
4.552

9.033
Robert Fico, un apropiat al președintelui SUA, șocat de starea mentală a lui Donald Trump: A ieșit traumatizat!
9.033

5.573
Profeția șocantă a unui 'mesia' apocaliptic: O moarte atât de mare încât 'nici păsările nu vor scăpa'
5.573

1.231
După tarifele SUA și războiul prețurilor din China, UE pariază pe India. Cum poate acordul schimba harta auto globală
1.231

















Comentează