Preşedintele american, Donald Trump, a anunţat vineri suspendarea taxelor vamale asupra oţelului şi aluminiului provenind din Canada şi Mexic, deschizând calea ratificării noului acord de liber schimb care uneşte cele trei ţări, notează AFP preluat de agerpres.
"Tocmai am ajuns la un acord cu Canada şi Mexicul", a anunţat Donald Trump, subliniind că produsele americane vor fi scutite de taxe vamale sau vor trebui plătite taxe foarte mici. Un anunţ care pune capăt unui conflict comercial de mai multe luni.
În iunie, Donald Trump a impus o taxă de 25% asupra importurilor de oţel şi de 10% asupra celor de aluminiu provenind din Canada. În replică, Ottawa a taxat cu 16,6 miliarde de dolari canadieni (11 miliarde de euro) produse americane, pe fondul renegocierii Acordului Nord-American de Comerţ Liber iniţiată de Washington.
Într-un comunicat comun, Canada şi Statele Unite s-au angajat să elimine, în termen de două zile, pe de o parte taxele vamale impuse asupra oţelului şi aluminiului, iar pe de altă parte tarifele impuse ca represalii de Canada mărfurilor americane.
De asemenea, vor pune capăt "tuturor procedurilor care le opun în instanţă la Organizaţia Mondială a Comerţului", Canada, cel mai mare furnizor de oţel şi aluminiu pentru SUA, depunând o plângere pe lângă această organizaţie în iunie 2018.
În plus, vor fi luate măsuri comune pentru a împiedica "importul de oţel şi aluminiu subvenţionate în mod neloial şi/sau vândute la preţ de dumping" şi "transbordarea oţelului şi aluminiului fabricate în altă parte decât în Canada sau în Statele Unite către o altă ţară".
Aceste măsuri vizează în principal China, a estimat Canadian Imperial Bank of Commerce într-un comunicat, potrivit AFP.
Trump anulează taxele vamele impuse oţelului şi aluminiului din Canada şi Mexic
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

9
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
9

17
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
17

493
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
493

28
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
28

1.479
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
1.479

40
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
40

1.705
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
1.705

36
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
36

86
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
86

53
Italia anunţă retragerea "temporară" a bazei sale din Irak după un atac cu dronă
53

1.312
Alertă pe râul Nistru, în R. Moldova: petrol găsit în râu, după ce armata rusă a bombardat hidrocentrala ucraineană de la Dnevodnistrovsc
1.312

59
Decretul privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina, semnat de Volodimir Zelenski
59

1.138
Eforturi de mediere - Turcia intervine între Iran și SUA
1.138

















Comentează