Trompetistul franco-libanez Ibrahim Maalouf se numără printre artiştii cap de afiş la Festivalul de Jazz de la Montreux, care va avea loc în iulie, cu o amploare redusă din cauza pandemiei, dar care va beneficia de o scenă construită pe Lacul Geneva, au anunţat marţi organizatorii, potrivit Reuters, citat de agerpres.
Woodkid, Rag'n'Bone Man, Zucchero şi Fatoumata Diawara se alătură line-up-ului celei de-a 55-a ediţii, după ce festivalul, unul dintre cele mai prestigioase evenimente muzicale din perioada verii, a fost anulat anul trecut.
''Restrâns înseamnă frumos'' este sloganul informal sub semnul căruia se va desfăşura ediţia condensată a festivalului, în perioada 2-17 iulie, care coincide cu relaxarea restricţiilor de către autorităţile din Elveţia, se precizează în comunicat.
''Drumul a fost acoperit cu capcane şi probabil că aşa va fi până în ultima zi a festivalului, dar suntem mândri să organizăm ediţia aceasta'', a spus directorul festivalului, Mathieu Jaton.
Locurile vor fi limitate şi doar 500 de spectatori vor avea posibilitatea să admire priveliştea uimitoare a Alpilor în timpul concertelor ţinute pe scena principală, construită pentru prima dată pe lac, la o distanţă de 25 de metri de mal.
Maalouf a făcut parte dintr-o serie de vedete din lumea muzicală care l-au sărbătorit pe legendarul producător Quincy Jones, cu prilejul celei de-a 85-a aniversări, la un concert ţinut la Montreux în 2018, care s-a terminat cu puţin timp înainte de ivirea zorilor. Jones a fost codirector al festivalului în anii 1990.
Printre artiştii americani care vor participa anul acesta la festival se numără Raul Midon, Fred Hersch, Robben Ford, Bill Evans, Sarah McCoy şi pianistul de jazz Christian Sands, nominalizat la ediţia din acest an a premiilor Grammy.
Concertele din cadrul festivalului sunt programate în patru amplasamente, două în aer liber şi două în interior. Biletele se vor pune în vânzare pe 8 iunie, acces fiind gratuit pentru unele dintre concerte.
Trompetistul Ibrahim Maalouf, cap de afiș la Festivalul de Jazz de la Montreux
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

34
O regizoare de origine română, Natalie Musteață, e în cursa pentru Oscar
34

40
Filozoful şi sociologul Jürgen Habermas a încetat din viaţă
40

3.465
FOTO/VIDEO Triunghiul ascuns dintre picioarele Omului Vitruvian: Indiciul care ar putea dezlega, după 500 de ani, secretul proporțiilor lui Leonardo da Vinci
3.465

6.369
Ce să nu spui niciodată atunci când ți se verifică pașaportul. Unele cuvinte te pot băga în belele
6.369

2.048
Vedeta de la Hollywood care este pe primul loc în topul celor mai bine plătiți actori din 2025
2.048

54
Franța returnează Coastei de Fildeș o tobă sacră jefuită în era colonială
54

4.654
FOTO Celebrul artist Banksy ar fi fost demascat după decenii. Cine s-ar ascunde în spatele pseudonimului
4.654

4.734
Imagini neașteptate cu Elena Cârstea. Cum a fost surprinsă la întoarcerea din SUA
4.734

7.201
'M-ai așteptat? Coboară!': cum l-a pus la respect pe Liviu Vârciu un șofer de taxi
7.201

36
Incapabil să doarmă din cauza zgomotului, Morrissey şi-a anulat un concert în Valencia
36

7.531
Scandal privind piesa României la Eurovision. Se cere descalificarea piesei sau modificarea versurilor
7.531

2.640
VIDEO Divorțul anului în showbiz: Fosta dansatoare a Deliei confirmă despărțirea de campionul de dans sportiv Rareș Cojoc, după 10 ani de relație – "Nu ne-am mai iubit suficient de mult încât să rămânem împreună"
2.640

27
Cântăreţul belgian Stromae, apariţie surpriză pe scenă la un concert al rapperului Orelsan
27
















Comentează