Preşedintele algerian Abdelaziz Bouteflika a decretat trei zile de doliu naţional începând de miercuri, ca urmare a prăbuşirii unui avion militar lângă aeroportul Boufarik, situat la circa 30 de kilometri sud de capitala Alger, accident în care 257 de persoane şi-au pierdut viaţa, relatează AFP şi dpa.
El a transmis condoleanţe familiilor victimelor şi a descris accidentul aviatic drept 'o nenorocire sfâşietoare'.
Printre victime se numără 10 membri ai echipajului, însă majoritatea celor aflaţi la bord erau militari şi membri ai familiilor acestora, a anunţat Ministerul algerian al Apărării.
Avionul, un model rusesc Il-76 aparţinând Forţelor aeriene algeriene, decolase de la baza aeriană Boufarik şi se îndrepta spre provincia Bechar, din sud-vestul Algeriei.
Posturile de televiziune algeriene au difuzat imagini cu epava avionului cuprins de flăcări şi un fum gros ridicându-se deasupra locului impactului, vizibil de pe autostrada Alger-Blida.
Şeful Statului Major al armatei algeriene, generalul-locotenent Ahmed Gaid Salah, a dispus lansarea unei anchete cu privire la circumstanţele acestui accident aviatic.
Trei zile de doliu naţional după prăbuşirea unui avion militar, soldată cu 257 de morţi (Algeria)
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

484
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
484

907
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
907

1.429
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
1.429

984
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
984

1.631
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
1.631

569
VIDEO SUA joacă tare: recompensă de 10 mil. dolari pentru informaţii despre liderii iranieni
569

2.914
Scenariu nuclear exploziv: Putin i-a propus lui Trump să preia uraniul îmbogățit al Iranului
2.914

1.273
Mobilizare suplimentară: 2.500 de pușcași marini și o flotă de atac, trimiși de SUA în epicentrul conflictului din Orientul Mijlociu
1.273

1.300
Uimitor! De ce ar fi capabil un avion de hârtie lansat de pe Stația Spațială Internațională
1.300

954
Cinci avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene SUA au fost lovite și avariate la sol în Arabia Saudită
954

1.751
Glume de președinte: cadourile pe care Donald Trump le oferă subalternilor pentru a se amuza
1.751

127
Hezbollah anunță că este pregătită pentru o confruntare lungă cu Israel
127

2.683
Trump anunță că armata SUA a distrus complet ținte militare de pe Insula Kharg, bijuteria coroanei Iranului
2.683
















Comentează