Poliţia din Germania a arestat trei persoane în oraşul Offenbach din vestul ţării, sub bănuiala că pregăteau un atac cu explozibili în numele grupării radicale Statul Islamic, au anunţat marţi procuratura regională, citată de Reuters potrivit Agerpres
Potrivit procurorilor, suspectul principal este un german de 24 de ani de origine macedoneană, care a încercat să producă explozibili şi să achiziţioneze o armă pe internet. Cei doi complici ai săi sunt doi cetăţeni turci, cu vârsta de 21 şi 22 de ani.
Cei trei suspecţi sperau să ucidă în atac un număr cât mai mare de "necredincioşi", a menţionat într-un comunicat procuroarea Nadja Niesen din Frankfurt.
Potrivit acesteia, în locuinţa suspectului principal au fost găsite substanţe şi echipamente care ar putea fi folosite la producerea de explozibili. Autorităţile au confiscat de asemenea documente scrise şi materiale electronice.
Trei presupuşi militanţi ai Statului Islamic, arestaţi sub bănuiala că pregăteau un atac în oraşul german Offenbach
Explorează subiectul
București
-2°C
Articole Similare

566
Un amiral de rang înalt dezvăluie că forțele SUA nu lovesc doar navele de război iraniene
566

20
Întreaga lume va fi afectată - Brazilia lansează un nou plan național care vizează combaterea defrișărilor
20

788
Ambasadorul Rusiei la București atacă în presa de la Moscova: Occidentul a uitat că bomba atomică nu este o jucărie
788

29
Chavismul nu este "încolţit" în ciuda capturării lui Maduro, asigură ministrul venezuelean de interne
29

2.397
De cine se teme Vladimir Putin: Donald Trump știe cine este un coșmar pentru liderul de la Kremlin
2.397

2.844
Hong Kong nu-i extrădează pe frații Tate: „Dacă Marea Britanie și România nu fac acest lucru, poliția nu poate face nimic”
2.844

1.090
Alianță strategică între Ungaria şi Slovacia: Cele două țări îşi vor conecta rafinăriile pentru a se proteja de „șantajul ucrainean”
1.090

114
Trump a cerut ajutorul aliaților NATO, dar se lovește de un refuz categoric din partea marilor puteri ale Europei: Nu are nicio legătură cu NATO acest război
114

3.495
Armata ucraineană a lansat un atac-monstru asupra orașului Melitopol. Exploziile și incendiile au luminat cerul nopții
3.495

2.490
Dacă tot ați pornit la drum, nu vă opriți! Țările din Golf fac presiuni asupra SUA să neutralizeze definitiv Iranul
2.490

87
VIDEO Un hotel din Badgad a fost lovit într-un atac cu dronă
87

7.011
Analiza care zguduie Casa Albă: serviciile secrete ale SUA spun că Iranul supraviețuiește decapitării conducerii și devine o fortăreață impenetrabilă
7.011

2.835
Trecutul îl ajunge din urmă: JD Vance se face că a uitat ce a spus în trecut despre intervențiile în Orientul Mijlociu
2.835
















Comentează