Guvernul britanic intenţionează să dubleze taxele vamale aplicate importurilor de oţel, ca parte a unei strategii mai ample de sprijinire a industriei siderurgice aflate în dificultate, a relatat luni publicaţia Politico.
Potrivit informaţiilor citate de două surse familiarizate cu anunţul aşteptat joi, autorităţile britanice ar urma să reducă semnificativ cotele de import pentru mai multe produse din oţel provenite din străinătate şi să majoreze taxele pentru cantităţile care depăşesc aceste limite până la 50%.
Dacă măsura va fi confirmată, Marea Britanie s-ar alinia astfel politicilor similare adoptate deja de Uniunea Europeană şi Statele Unite.
Un purtător de cuvânt al guvernului britanic a declarat că strategia naţională pentru industria oţelului va fi publicată „în curând” şi că executivul este „pe deplin angajat” să asigure un viitor sustenabil pentru producţia de oţel şi pentru locurile de muncă din acest sector.
Industria siderurgică britanică, care susţinea aproximativ 37.000 de locuri de muncă şi reprezenta circa 0,1% din economia Regatului Unit în 2024, se confruntă cu presiuni majore din cauza costurilor ridicate ale energiei şi a concurenţei puternice din partea importurilor mai ieftine, în special din China.
Aceste dificultăţi au provocat probleme financiare pentru doi dintre cei mai mari producători de oţel din ţară. Tata Steel a închis deja două furnale la combinatul din Port Talbot, iar guvernul britanic a fost nevoit să preia controlul asupra British Steel pentru a evita închiderea uzinei din Scunthorpe, deţinută de grupul chinez Jingye.




























Comentează