Trei incendii violente s-au produs, sâmbătă, în comuna Miroslava din judeţul Iaşi, la o fabrică de mobilă, o hală de vopseluri şi la un bloc de locuinţe, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Iaşi, potrivit Agerpres.
Primul incendiu s-a produs la fabrica de mobilă din localitatea Balciu din comuna Miroslava, iar pentru localizarea şi stingerea incendiului au intervenit patru autospeciale cu apă şi spumă, o autoplatformă de salvare de la înălţime, două autocisterne cu apă şi un echipaj de prim ajutor calificat.
"La ajungerea forţelor de intervenţie la locul evenimentului, incendiul se manifesta pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp la o anexă între depozitele de mobilă", au transmis oficialii ISU Iaşi.
Ulterior, pe strada Olga Sturdza din Miroslava a fost cuprins de flăcări acoperişul unui bloc de locuinţe. Din imobilul cu parter şi două etaje au fost evacuate cinci persoane. La faţa locului au intervenit patru autospeciale cu apă şi spumă, o autoplatformă de salvare de la înălţime şi un echipaj medical de prim ajutor.
Focul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 250 mp. "Nu sunt anunţate victime. În sprijin pentru gestionarea situaţiei de urgenţă au fost trimise o autoplatformă de salvare de la înălţime şi o autocisternă pentru transportul apei", au informat reprezentanţii ISU.
Al treilea incendiu a afectat, sâmbătă după-amiază, hala de vopseluri din Miroslava, acolo unde, de asemenea, au intervenit autospeciale de intervenţie şi stingere.
"Hala este în suprafaţă de 500 de metri pătraţi. Incendiul este lichidat. Se verifică ultimele focare de incendiu", au precizat pompierii din Iaşi.
Trei incendii violente, sâmbătă, în comuna Miroslava din Iași
București
4°C
Articole Similare

8
Cod galben de ceaţă în judeţul Tulcea
8

857
Gigi Becali rezolvă situația. Va duce Lumina Sfântă de la Ierusalim, dacă nu o va face Patriarhia: 'Oamenii mei merg și pe jos'
857

1.270
De ce motorina și benzina sunt mai scumpe în România decât în Ungaria
1.270

471
Cât de curând vom găsi la raft alimente high-tech: foie-gras fără rață și ciocolată imprimată 3D
471

2.750
Ambasadorul rus la București acuză România de livrări militare către Ucraina
2.750

1.987
Telefonul tău se încinge la încărcare? Iată motivul și ce se poate întâmpla dacă ignori problema
1.987

1.323
Horoscopul zilei de 14 martie 2026. Gemenii sunt marii câștigători ai zilei. Află ce se întâmplă cu zodia ta
1.323

1.101
Un gest banal care îți protejează creierul: traversarea unei străzi poate reduce riscul de Alzheimer
1.101

2.880
Greșeala pe care o fac mulți români când folosesc mașina de spălat - Avertismentul specialiștilor
2.880

1.098
De ce nu plecăm din relațiile care ne fac rău. Explicațiile psihologilor
1.098

662
Primarul Capitalei anunță actualizarea chiriilor pentru locuințele "convenabile", după 20 de ani: "Am propus un amendament"
662

1.088
IGPR răspunde acuzațiilor Sindicatului Europol cu privire la uniformele poliţiştilor: Furnizorii au prezentat buletine de analiză/rapoarte de încercare, iar parametrii s-au încadrat în specificaţiile tehnice
1.088

1.909
FOTO Accident teribil în București: Mașini, un moped și un troleibuz au fost implicate
1.909
















Comentează