Unele trasee navale turistice din Delta Dunării sunt blocate de plauri şi buşteni, care au fost aduşi de pe Dunăre de precipitaţiile abundente din ultima perioadă şi de curenţii apei, iar operatorii turistici speră ca lucrările de decolmatare din rezervaţie să înceapă cât mai curând, conform agerpres.
Preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Ţibuleac, a menţionat că printre canalele blocate de plauri (insule plutitoare formate din stuf - n.r.) se numără Roşu-Puiu, Tătaru şi Ivancea.
"Din fericire, suntem într-o perioadă în care nivelul apei este crescut, iar canale care erau impracticabile în alte perioade acum pot fi vizitate. Dar va veni luna august, cotele Dunării vor scădea, iar canalele vor deveni din nou impracticabile", a declarat, preşedintele AMDTDD.
Ţibuleac s-a arătat nemulţumit din cauza traseelor impracticabile susţinând că blocarea acestora este o problemă perpetuă a Rezervaţiei.
"Este o imagine comună - vii în deltă şi practic nu poţi să vizitezi rezervaţia, din cauza colmatării sau blocării traseelor turistice de plauri sau material lemnos care ar trebui îndepărtat de administrator", a mai spus Ţibuleac.
În contextul în care unele trasee turistice sunt impracticabile, operatorii din domeniu le recomandă vizitatorilor să parcurgă Delta în caiace sau modifică excursiile programate.
La rândul său, directoarea executivă a Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), Viorica Bâscă, a declarat că, săptămâna viitoare, instituţia va emite ordinul de începere a lucrărilor de decolmatare care vor include şi zone impracticabile în momentul de faţă.
"Contractul de execuţie pentru decolmatarea complexelor Gorgova-Uzlina şi Roşu-Puiu s-a semnat, iar ordinul de începere a lucrărilor va fi emis cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare. Decolmatarea presupune automat şi curăţarea de tot ce înseamnă resturi de buşteni care incomodează practicarea oricărei activităţi, de la pescuit la turism", a precizat Viorica Bâscă.
La începutul lunii noiembrie 2020, ARBDD a lansat proiectul "Îmbunătăţirea condiţiilor hidrologice din habitatele naturale acvatice din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării pentru conservarea biodiversităţii şi a resurselor halieutice - complexele lacustre Gorgova-Uzlina şi Roşu-Puiu", prin care se vor adânci cu aproximativ 50% opt canale cu o lungime totală de 34,069 kilometri. Proiectul are un buget total estimat de 14,2 milioane de lei şi este unul dintre cele trei proiecte prin care în Deltă se vor decolmata circa 150 de kilometri de canale.
Trasee navale turistice din Delta Dunării impracticabile din cauza ploilor din ultima vreme
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

249
Alertă de poluare în lacul Vidraru: A fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
249

734
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
734

16
Unelte de capturat sturion, ridicate de inspectorii Administraţiei Deltei
16

14
Un colegiu lansează o iniţiativă unică – dozator de lapte proaspăt provenit de la ferma şcolii
14

17
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP
17

1.604
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.604

1.064
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
1.064

3.637
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
3.637

41
Autoturism lovit de tren în Hunedoara: pompierii acționează la fața locului
41

2.309
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.309

3.812
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
3.812

3.069
Audiere tensionată la CSM: Voineag spune că dosarele cu generali, inclusiv cazul Coldea, i-au adus valul de atacuri publice
3.069

7.900
Dosarul Epstein bubuie în mediul academic din România: E anchetă la universitatea condusă de Tudorel Toader
7.900

















Comentează