Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere pe aproape toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 170,929 milioane de lei (34,352 milioane de euro), din care 128,773 milioane lei tranzacţii cu acţiuni Hidroelectrica.
Pe locurile următoare ca şi valoare totală a tranzacţiilor s-au situat acţiunile Societăţii Energetice Electrica, cu 14,416 milioane de lei, şi ale Băncii Transilvania - 6,866 milioane lei.
Principalul indice al Bursei de Valori Bucureşti, BET, care include cele mai tranzacţionate 20 de companii listate pe Piaţa Reglementată, s-a apreciat cu 0,38%, la valoarea de 17.347,27 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 43 de acţiuni de la Bursă, a consemnat un avans de 0,36%.
Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis în urcare cu 0,33%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a consemnat un declin de 0,03%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 0,52%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, a închis pe plus cu 0,36%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a crescut cu 0,45%.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Mecanica Ceahlău (+13,27), Altur (+7,48%) şi Carbochim (+6,52%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile UAMT (-14,85%), Comelf (-14,77%) şi Condmag (-11,11%).
Tranzacţii de peste 128 milioane lei cu titluri Hidroelectrica, joi, la BVB
Explorează subiectul
Articole Similare

289
Cum să economisești combustibil la un drum lung: Poți salva câte doi litri de carburant la fiecare 100 de kilometri
289

657
Apărarea, după SAFE: UE caută bani noi și pârghii financiare pentru următoarea etapă
657

4.794
Bancnota veche pe care o caută colecționarii. O poți avea și tu în sertar, iar valoarea ei ajunge la 8.000 de lei
4.794

55
Acțiunile din tehnologie scad, investițiile lui Buffett cresc
55

2.328
Românii dau testul anduranței în fiecare lună: Un adult are nevoie de minim 4.000 de lei pentru un trai decent, deși câștigă puțin peste 2.500
2.328

3.938
VIDEO Cine e în spatele Bitcoin? Trilionarul Dan Peña spune că, dacă am ști, am vinde rapid
3.938

128
Un muncitor a murit după ce a căzut de la un etaj superior al unui bloc aflat în construcţie
128

3.581
Dezastru la pensii, confirmat oficial: Statul greșește calculele, pensionarii rămân fără bani luni de zile
3.581

59
Grupul MOL intenționează să îşi extindă reţeaua de restaurante Fresh Corner în regiune, în afara benzinăriilor
59

4.162
Piața muncii se schimbă: Salarii mai mari la privat, dar angajații cer mai mult
4.162

1.826
VIDEO Imagini spectaculoase de pe cel mai provocator tronson al autostrăzii care străpunge Carpații: Cel mai dificil lot intră într-o nouă etapă
1.826

73
Val de amenzi ANPC, în valoare de peste 6,66 milioane de lei
73

1.427
Jackpot sau capcană pentru investitori? Un economist de top spulberă mitul îmbogățirii din aur și argint
1.427

















Comentează