Transport de 16 tone de deşeuri aduse din Suedia, întors la frontieră de autorităţile române

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 04-11-2022

Actualizat: 04-11-2022

Article thumbnail

Sursă foto: politiadefrontiera.ro

Şoferul este român şi încărcătura sa a fost verificată în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II. Conform documentelor prezentate de şofer, el transporta îmbrăcăminte, echipamente uz casnic, mobilier şi articole pentru copii, aduse de la o societate comercială din Suedia pentru o firmă din România.

"Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Arad din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu aproximativ 16 tone de deşeuri ce constau în îmbrăcăminte, echipamente uz casnic, mobilier, articole pentru copii, pentru care şoferul nu a prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse", a informat Poliţia de Frontieră Arad.

Autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri