Lindsey Vonn a acordat un interviu revistei Vanity Fair în care a vorbit despre căzătura din 8 februarie, în timpul probei de coborâre feminină de la Jocurile Olimpice din 2026, de la Milano-Cortina.
Fosta campioană în vârstă de 41 de ani nu va uita niciodată acele momente. La două luni după accidentare, Vonn spune că nu regretă decizia de a participa la JO, chiar dacă recuperarea este extrem de dificilă.
"Eram numărul 1 mondial şi aveam şanse la medalii. Astăzi, sunt într-un scaun cu rotile. Nu vreau ca toată atenţia să se concentreze asupra căzăturii şi să mi se amintească doar pentru asta. Ceea ce am realizat înainte de Jocurile Olimpice nimeni nu mai făcuse înainte. Eram numărul 1 în clasament", a spus Lindsey Vonn.

Lindsey Vonn, care are 84 de victorii în Cupa Mondială, ar putea să revină pe părtie.
"Nu se ştie niciodată ce ne rezervă viitorul. Nu am nicio idee cum va arăta viaţa mea peste doi, trei sau patru ani. Poate că voi avea doi copii până atunci. Sau poate că nu. Poate că voi dori să concurez din nou sau poate că voi locui în Europa. Totul este posibil", a spus americanca

Lindsey Vonn a participat la 4 ediții ale Jocurilor Olimpice (2002, 2006, 2010 și 2018).




























Comentează