Transelectrica şi Georgian State Electrosystem intensifică cooperarea pentru cablul submarin din Marea Neagră

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 04-02-2026 23:31

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Compania Naţionala de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. şi Georgian State Electrosystem JSC (GSE) au semnat miercuri, la Bucureşti, un Memorandum de Înţelegere privind cooperarea pentru dezvoltarea Proiectului de interconexiune Georgia - România Cablu Submarin în Marea Neagră, ajuns la un stadiu avansat de evoluţie.

"Semnarea Memorandumului marchează o nouă etapă în evoluţia proiectului, care a parcurs deja faza de studii de fezabilitate, este inclus în Planurile de Dezvoltare a Reţelei pe Zece Ani (TYNDP) ale ENTSO-E pentru 2022 şi 2024 şi este promovat pentru includerea în ediţia TYNDP 2026", se arată într-un comunicat al operatorului român de transport al energiei electrice, transmis AGERPRES.

În luna decembrie 2025, proiectul a fost inclus pe lista Proiectelor de Interes Mutual (PMI) ale Uniunii Europene.

Documentul semnat la Bucureşti stabileşte cadrul de cooperare dintre Transelectrica şi GSE pentru pregătirea şi avansarea proiectului de interconectare în curent continuu de înalta tensiune (HVDC) dintre Georgia şi România, prin coordonarea activităţilor de planificare, studii tehnice, studii marine, evaluări de mediu şi sociale, finanţare şi reprezentare instituţională la nivel european şi internaţional.

"Semnarea acestui Memorandum reflecta maturitatea şi progresul semnificativ înregistrat de Proiectul Cablu Submarin în Marea Neagră, precum şi angajamentul ferm al Transelectrica de a contribui activ la dezvoltarea unei infrastructuri energetice strategice pentru regiune. Colaborarea strânsă cu Georgian State Electrosystem consolidează rolul României ca nod energetic regional şi sprijină obiectivele europene privind securitatea energetica, integrarea pieţelor şi tranziţia către energie verde", a declarat Ştefaniţa Munteanu, CEO Transelectrica.

Proiectul Cablu Submarin în Marea Neagră este dezvoltat în concordanţa cu Acordul de Parteneriat Strategic în domeniul energiei verzi, semnat în decembrie 2022 de guvernele Azerbaidjanului, Georgiei, României şi Ungariei, şi are potenţialul de a contribui semnificativ la creşterea securităţii energetice, diversificarea rutelor de transport al energiei electrice şi integrarea surselor regenerabile în regiunea Marii Negre şi în Uniunea Europeană.

Prin acest demers, Transelectrica îşi reafirmă angajamentul pentru cooperare regională, dezvoltarea infrastructurii critice de transport al energiei electrice şi consolidarea poziţiei României în arhitectura energetică europeană, se mai menţionează în comunicat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri