Un băiat în vârstă de un an şi două luni, dispărut de la domiciliu, duminică după-amiază, a fost găsit decedat într-un pârâu, la aproximativ 500 de metri de casă, au informat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui.
Potrivit purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniel Ungureanu, mama copilului le-a declarat autorităţilor că a constatat dispariţia acestuia în jurul orei 17,30, iar băieţelul a fost mai întâi căutat de membrii familiei, după care incidentul a fost anunţat la numărul de urgenţă 112.
"În această seară la numărul de urgenţă 112 a fost anunţată dispariţia de acasă, din localitatea Fruntişeni, a unui copil de sex masculin în vârstă de un an şi două luni. Mama copilului a spus că a constatat dispariţia lui în jurul orei 17,30. Iniţial copilul a fost căutat de familie şi abia ulterior au fost alertate autorităţile. La căutări au participat poliţişti şi pompieri, iar SAJ Vaslui a participat cu două ambulanţe tip B2 şi C2. Copilul a fost găsit de salvatori în jurul orei 20,50, la aproximativ 500 de metri de domiciliu, sub un pod într-un pârâu, cu faţa în apă, fără semne vitale. S-au efectuat manevrele de resuscitare timp de peste o oră, fără rezultat favorabil. Medicul prezent la caz a declarat decesul", a precizat Daniel Ungureanu.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului.
Tragedie în Vaslui! Un copil de un an și două luni a fost găsit decedat într-un pârâu, la aproximativ 500 de metri de casă
București
2°C
Articole Similare

273
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
273

2.838
Alertă în România, oamenii au sunat la 112 speriați că a început războiul în țară! Ce erau, de fapt, bubuiturile pe care le-au auzit
2.838

1.051
Alertă de poluare în lacul Vidraru: A fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
1.051

1.284
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.284

19
Unelte de capturat sturion, ridicate de inspectorii Administraţiei Deltei
19

16
Un colegiu lansează o iniţiativă unică – dozator de lapte proaspăt provenit de la ferma şcolii
16

20
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP
20

1.681
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.681

1.069
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
1.069

3.923
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
3.923

44
Autoturism lovit de tren în Hunedoara: pompierii acționează la fața locului
44

2.353
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.353

3.917
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
3.917

















Comentează