Echipa engleză Tottenham Hotspur, cu Radu Drăguşin titular, a încheiat la egalitate duminică, pe teren propriu, scor 2-2, cu gruparea Manchester City, în etapa a 24-a din Premier League.
Managerul Thomas Frank a început meciul de acasă cu echipa lui Guardiola titularizându-l pe românul Radu Drăguşin, alături de Romero şi Palhinha, în defensivă. Iar românul a fost implict în ambele faze din care oaspeţii au marcat pe Tottenham Hostpur Stadium. În minutul 11 Haaland i-a trimis lui Cherki, în marginea careului, Drăguşin a încercat să blocheze şutul acestuia din urmă, nu a reuşit şi City a deschis scorul. Apoi, pe finalul primei părţi, Drăguşin a degajat o minge până la un adversar şi acesta a declanşat atacul care a dus la golul lui Semenyo, iar „cetăţenii” intrau cu avantaj de două goluri la pauză, potrivit news.ro.
Gazdele au revenit în joc în repriza secundă, Dominic Solanke marcând în minutele 53 şi 70, şi ieşind accidentat în minutul 90. Radu Drăguşin a evoluat tot meciul în defensiva gazdelor, iar Tottenham – Manchester City s-a încheiat 2-2.
City e pe locul secund în campionat, cu 47 de puncte, la şase lungimi de liderul Arsenal. Tottenham e pe locul 14, cu 29 de puncte.





























Comentează