"Este o diferenţă între a avea dreptate şi a obţine dreptate", a comentat joi directorul echipei de Formula 1 Mercedes, Toto Wolff, pentru a explica decizia de a retrage apelul împotriva câştigării titlului mondial de către olandezul Max Verstappen (Red Bull), transmite AFP, citat de agerpres.
"În faţa unui tribunal normal, am fi aproape siguri că vom câştiga, însă problema cu Curtea de apel internaţională (a Federaţiei Internaţionale de Automobilism, FIA - n. r.), este că FIA nu îşi poate evalua propria activitate", a declarat austriacul, ce nu va asista la gala de decernare a premiilor joi seară, la fel ca pilotul său Lewis Hamilton, vicecampion mondial.
Decizia de a face apel împotriva rezultatelor MP de la Abu Dhabi, la finalul căruia Verstappen a câştigat titlul în dauna lui Hamilton după o decizie controversată a oficialilor cursei, apoi cea de a retrage acest apel, au fost "luate împreună" cu britanicul, a precizat Wolff într-o conferinţă de presă online.
"Lewis şi cu mine suntem dezamăgiţi pentru moment. Nu de sportul nostru pe care-l iubim, ci pentru că dacă încalci principiul justiţiei şi autenticităţii, poţi înceta să-ţi mai iubeşti sportul. Începem să ne punem întrebări şi vom avea nevoie de timp ca să digerăm ce s-a întâmplat duminică. Nu cred că vom trece vreodată cu totul peste asta", a spus Wolff.
Întrebat dacă este posibil ca Hamilton să părăsească prematur F1 după această deziluzie, austriacul a asigurat că el crede că "în calitate de pilot, va vedea în inima sa că trebuie să continue, fiindcă este în cea mai bună formă, însă va trebui să depăşească durerea fiindcă este un om cu valori puternice".
Wolff a salutat iniţiativa FIA de a deschide o anchetă referitoare la evenimentele care au dus la victoria lui Verstappen, însă aşteaptă "nu doar cuvinte, ci acţiuni" şi "măsuri înainte de începutul sezonului următor".
"Sportul trebuie să primeze în faţa divertismentului", a subliniat oficialul, care consideră că echipa este "lezată" şi denunţă "o serie de decizii incoerente" din partea conducerii şi a comisarilor de cursă care "au provocat polemici inutile" şi "au polarizat lumea" în acest sezon.
În fine, directorul Mercedes a ţinut să precizeze că apelul "nu are nimic de-a face cu Red Bull" sau Verstappen, care "este un campion merituos şi a pilotat incredibil de bine".
Toto Wolff, Mercedes Formula 1: În faţa unui tribunal normal, am fi aproape siguri că vom câştiga
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

24
Elena Rîbakina şi Arina Sabalenka, în finala de la Indian Wells
24

51
George Russell a câştigat cursa sprint de la Marele Premiu al Chinei
51

24
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, CS Dinamo şi Corona au debutat cu dreptul în play-off
24

29
La Liga: Alaves a încheiat la egalitate vineri seara, pe teren propriu, cu formaţia Villarreal
29

71
Filipe Coelho și-a asumat responsabilitatea pentru eșec: 'Nu a fost o prestație bună'
71

118
Bogdan Andone, după ce echipa sa a produs surpiza: 'Nu degeaba am bătut Dinamo, CFR Cluj, FCSB.'
118

38
Alex Cicâldău, după eșecul Craiovei cu FC Argeș: 'Am pierdut un meci pe care trebuia să-l câștigăm'
38

61
Surpriză uriașă în Bănie. Universitatea Craiova s-a înclinat în fața celor de la FC Argeş
61

87
Thomas Neubert îl contrazice pe Gigi Becali după plecarea de la FCSB: Nu e adevărat
87

255
Patrick Mouratoglou, cu iubita tinerică la antrenament
255

152
Dorinel Munteanu, furios după UTA Arad - Hermannstadt 3-2: 'E ceva foarte grav'
152

22
Naţionala de rugby a României luptă pentru bronzul european. Trei schimbări în Primul XV pentru meciul cu Spania
22

14
UTA Arad a început play-out-ul cu dreptul. Victorie cu FC Hermannstadt
14
















Comentează