PMP este adeptul ideii de a instala un Guvern şi a-l trece prin Parlament, a declarat vineri, pentru AGERPRES, preşedintele formaţiunii, Eugen Tomac, care a precizat că reprezentanţii Partidului Mişcarea Populară vor participa săptămâna viitoare la negocierile cu liberalii în vederea votului de învestitură a Cabinetului Cîţu.
"Este un Cabinet asumat de PNL. Vom participa la discuţii şi decizia o vom lua după discuţiile pe care le vom avea cu premierul desemnat, cu liderul PNL. În linii mari, PMP este adeptul ideii de a instala un Guvern şi a-l trece prin Parlament şi a opri procesul acesta extrem de fragil în ceea ce priveşte activitatea guvernamentală. România a ratat anul 2019 din punct de vedere al agendei guvernamentale pe proiecte mari şi nu dorim ca şi 2020 să fie un an ratat. Dincolo de polemici politice şi de agende politice evidente, există nişte realităţi: avem nevoie de infrastructură, de autostrăzi, de o centură ocolitoare a Capitalei, avem nevoie de spitale, avem nevoie de condiţii mult mai bune în Educaţie, sunt multe priorităţi pentru ţară care necesită o acţiune imediată. PMP, ca un partid politic parlamentar responsabil, militează pentru stabilitate în interesul ţării. Vom discuta cu echipa PNL şi în urma discuţiilor pe care le vom avea vom lua o decizie în ceea ce priveşte poziţia noastră", a precizat Tomac.
El a adăugat că ar fi preferat ca premierul desemnat să vină cu o formulă guvernamentală formată din PNL, USR şi PMP.
"Eu am spus că, în situaţia actuală, pentru că PNL în Opoziţie a avut două partide loiale - PMP şi USR -, mult mai sănătos ar fi fost ca premierul desemnat să vină cu o formulă guvernamentală formată şi din partidele noastre, pentru a proba că există o minimă coeziune în rândul partidelor care au ţinut piept PSD în Parlament în ultimii patru ani. PNL a optat pentru această formulă, vom merge la discuţii şi hotărâm după aceea", a afirmat Tomac.
Vineri, Biroul Executiv al PNL a aprobat, în unanimitate, lista şi programul de guvernare ale Cabinetului Cîţu, singura modificare în componenţa noului Guvern fiind la Ministerul Finanţelor.
Premierul desemnat, Florin Cîţu, a anunţat că în cursul aceleiaşi zile vor fi depuse la Parlament atât lista Cabinetului, cât şi programul de guvernare.
Tomac: Participăm la discuţiile cu PNL; PMP e adeptul ideii de a instala un Guvern şi a-l trece prin Parlament
Explorează subiectul
Articole Similare

1.305
Simion schimbă garda în partid: Jurnalista Alexandra Păcuraru intră în conducerea AUR, peste Murad
1.305

345
Tanczos Barna îl apără pe Ilie Bolojan și spune că va rămâne premier până în 2027: Este singurul care și-a asumat decizii dificile
345

1.416
VIDEO Nicușor Dan, despre procurorii care vor să conducă PÎCCJ, DNA și DIICOT: „Mi se pare că sunt nişte oameni foarte interesanţi printre ei”
1.416

1.585
Alexandru Nazare, despre scenariul ca România să intre în recesiune tehnică: "Este posibil să avem. Dacă nu luam măsuri, FMI venea și măsurile erau mult mai dure"
1.585

1.596
Premieră în România: Două comune vor să se unească pentru a face față cheltuielilor, după măsurile de austeritate ale lui Bolojan
1.596

3.164
Dragos Sprînceană anunță că l-a invitat pe Călin Georgescu la Mar-a-Lago: Este singurul lider pe care l-am chemat și m-a refuzat
3.164

1.674
VIDEO Nicușor Dan îi răspunde lui Tanczos Barna după ce a fost 'criticat' că nu se mai implică: 'Mă întâlnesc cu liderii coaliției individual'
1.674

670
VIDEO Nicușor Dan critică Guvernul: „Ar fi fost bine să avem buget înainte de 1 ianuarie”
670

766
VIDEO Nicușor Dan explică de ce nu a decis încă dacă acceptă invitația lui Trump: 'Rolul este de observator. Invitația a fost pentru membrii'
766

1.176
VIDEO Interzicerea rețelelor sociale: Nicușor Dan a identificat două lucruri „mari” de care trebuie să ne ocupăm
1.176

2.046
VIDEO Nicușor Dan pune presiune pe CCR în scandalul amânării deciziei pe Legea pensiilor speciale: Îmi doresc o asumare / Președintele, atac direct la George Simion
2.046

561
VIDEO Plan european pentru facturi mai mici: Nicușor Dan spune că energia și digitalizarea decid viitorul economiei României
561

1.283
VIDEO Nicușor Dan anunță tensiuni în discuțiile legate de SUA din Belgia: S-au spus lucruri dureroase
1.283
















Comentează