Şefa guvernului britanic Theresa May a fost "umilită" de liderii europeni, care i-au cerut să-şi refacă propunerea cu privire la Brexit, la summitul informal al Uniunii Europene de la Salzburg, scrie vineri presa britanică, citată de AFP şi Reuters preluate de Agerpres.
Ziarele The Guardian şi The Times scriu pe prima pagină despre "umilirea" Theresei May, în timp ce Times evocă "dezastrul de la Salzburg".
Tabloidul The Sun merge mai departe, titrând "Şobolanii UE - euro-gangsterii o atacă pe May", alături de o caricatură în care preşedintele francez Emmanuel Macron şi preşedintele Consiliului european Donald Tusk " pozează" ca nişte bandiţi americani înarmaţi cu mitraliere.
"Premierul a refuzat pe bună dreptate să se îndepărteze de liniile roşii stabilite de Regatul Unit", adaugă The Sun.
În finalul summitului, Donald Tusk a avertizat că "propunerea britanică privind cadrul relaţiilor economice nu va funcţiona pentru că subminează fundamentele pieţei interne", în timp ce preşedintele francez a afirmat că "propunerile britanice nu sunt acceptabile în actuala formă pentru că nu respectă integritatea pieţei unice".
Ziarele Daily Mail şi Daily Express lansează la rândul lor vineri un avertisment la adresa UE, reluându-l pe cel al Theresei May, care a declarat că Marea Britanie este gata să plece din UE la 29 martie 2019 şi fără un acord de "divorţ".
Premierul britanic a insistat la Salzburg că planul său privind Brexit, supranumit "Chequers", rămâne "singura propunere serioasă şi credibilă", care permite să garanteze pe termen lung că nu va apărea o nouă frontieră fizică între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda.
Lidera conservatoare a fost "rănită", dar continuă să afişeze o imagine "curajoasă", consideră Daily Telegraph.
Theresa May a fost umilită de liderii europeni, acuză presa britanică
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

7.795
Oamenii lui Vladimir Putin tună și fulgeră. Prima reacție a Rusiei după decizia României de a găzdui avioane americane la baza Mihail Kogălniceanu
7.795

3.072
Cel mai vechi Parlament din lume rupe o tradiție veche de 700 de ani: Lovitură pentru marile familii aristocratice
3.072

3.925
Un general de rang înalt al SUA, implicat în dosarul extratereștrilor, a dispărut fără urmă, imediat după ce Trump a ordonat declasificarea informațiilor despre OZN-uri
3.925

4.037
Iranul escaladează tensiunile: Donald Trump, numit 'Satana întruchipat'; Israelul, amenințat direct cu distrugerea
4.037

4.133
Cadoul inedit pe care Donald Trump îl face oamenilor săi fideli: Pe Marco Rubio chiar nu l-a nimerit deloc
4.133

4.953
În lipsa liderului Ali Khamenei, Iranul parcă nu mai știe să lupte: Preferă să împrăștie loviturile decât să distrugă
4.953

3.003
Briefing secret la Washington: Primele șase zile de război cu Iranul au costat SUA peste 11 miliarde de dolari (Pentagon)
3.003

1.917
Motivul pentru care cea mai mare eliberare de rezerve de petrol din istorie nu va rezolva actuala criză: Piețele reacționează instinctiv
1.917

4.601
VIDEO Este nebunie în SUA: Prețurile benzinei au bubuit, în plină campanie electorală. Probleme pentru Trump și republicani
4.601

6.652
Lovitură grea pentru americani: Iranul blochează Strâmtoarea Ormuz pentru restul lumii, dar spre China curge petrolul. Beijingul devine marele câștigător al războiului din Orient
6.652

7.652
VIDEO ”Fantoma” din Marea Mediterană: Creatura extrem de rară a fost prinsă și nimeni nu înțelege exact cum apar și cum se reproduc
7.652

47.179
Scenariul care îngrijorează experții: rachetele Iranului ar putea fi ghidate de sistemul chinezesc BeiDou
47.179

6.184
Un oficial american a dat un mesaj pe X și a aruncat în aer piața petrolului: Apoi a șters imediat mesajul
6.184

















Comentează