La Centrul Naţional de Instruire Întrunită "Getica'' din Cincu, judeţul Braşov, va avea loc, miercuri, tragerea de recepţie, testarea şi evaluarea operaţională a Sistemului antitanc portativ SPIKE-LR, sistem ce face parte din programul de înzestrare a Forţelor Terestre Române, precizează, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES, biroul informare şi relaţii publice al Statului Major al Forţelor Terestre.
Sistemul este verificat din punct de vedere al capabilităţilor şi cerinţelor de operare în cadrul unor scenarii operaţionale specifice câmpului de luptă, precum şi din punct de vedere al puterii de foc, prin executarea unor şedinţe de tragere pe timp de zi şi pe timp de noapte, precizează sursa citată.
Programul de înzestare cu Sistemele antitanc portativ SPIKE-LR se va derula între anii 2017 - 2019, acestea intrând în dotarea brigăzilor de infanterie, cercetare şi vânători de munte, precum şi a regimentelor de artilerie aparţinând Forţelor Terestre Române.
Sistemul antitanc portativ SPIKE-LR are în componenţă unitatea de comandă, racheta şi trepiedul, având următoarele caracteristici tehnico-tactice: distanţa de angajare 200-4000 de metri, viteza rachetei 130-180m/sec, modurile de observare şi tragere pe timp de zi şi pe timp de noapte sau în condiţii meteo nefavorabile, menţionează documentul citat
Testarea sistemul antitanc portariv SPIKE-LR, în poligonul Cincu
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

51
Incendiu la un spațiu comercial din București: fumul a pătruns în scara blocului - pompierii intervin cu 7 autospeciale și evacuează locatarii
51

151
Secretul pisicilor a fost dezvăluit: Cercetătorii au aflat de ce felinele care cad aterizează întotdeauna pe picioare
151

1.249
Cercetătorii lansează cel mai greu test pentru inteligența artificială: „Ultimul examen al umanității”
1.249

1.567
FOTO Proiect inițiat de Nicușor Dan și continuat de Stelian Bujduveanu – stadiul lucrărilor la una dintre clădirile istorice din București
1.567

1.702
VIDEO Călin Georgescu le cere românilor "să se trezească în inteligență"
1.702

134
Un adolescent și-a bătut fosta prietenă, pe stradă – motivul agresiunii
134

1.618
Tragedie la Arad! Un tânăr de 25 de ani a murit după ce a căzut de pe un bloc
1.618

5.026
VIDEO Călin Georgescu a trecut la munca de jos! Alături de fani, a plantat pomi fructiferi în localitatea "primarului Vasile și a cârciumarului Bobiță"
5.026

5.870
Fiul lui Andrei Pleșu a fost trimis în judecată. Ar fi fost 'principala sursă de aprovizionare pentru un dealer din Iași'
5.870

2.867
Italia rupe tradiția de 160 de ani și restrânge cetățenia prin descendență. Ce ar însemna o astfel de schimbare pentru România
2.867

1.004
Edilii se revoltă! Investițiile făcute de primării vor scădea, spune Daniel Băluță: "Este viziunea pe care guvernul Bolojan o are, aceea ce a pulveriza autorităţile locale"
1.004

96
VIDEO Se montează tablierului metalic la pasajul Apărătorii Patriei. Primarul Daniel Băluţă spune că termenul de finalizare va fi sfârşitul acestui an
96

682
Petrolul intră adânc în buzunarele oamenilor, România este direct afectată: Europa rămâne vulnerabilă la şocurile geopolitice din regiunile îndepărtate (AEI)
682
















Comentează