Reprezentanţii sindicatului de la Daimler AG au anunţat luni că discuţiile cu conducerea privind reducerile de costuri au devenit "mai dure", după ce un membru al Board-ului a declarat în weekend că peste 15.000 de locuri de muncă sunt în pericol, transmite Reuters potrivit Agerpres.
Industria auto globală a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus (COVID-19), care a dus la închiderea fabricilor şi a showroom-urilor, forţând producătorii să-şi reducă semnificativ costurile.
Încă din noiembrie 2019, înainte de pandemie, Daimler anunţase un plan de reducere a costurilor prin care ar urma să fie eliminate cel puţin 10.000 de locuri de muncă la nivel mondial până în 2022. Obiectivul grupului german este diminuarea cheltuielilor de personal cu 1,4 miliarde de euro (1,56 miliarde de dolari) până în 2022, pentru majorarea investiţiilor în vehiculele electrice.
Wilfried Porth, membru al Board-ului Daimler, a declarat în weekend pentru publicaţia Stuttgarter Zeitung, că peste 15.000 de angajaţi vor trebui să se pensioneze sau să accepte plăţi compensatorii, pentru a se evita concedieri forţate.
Reprezentanţii Consiliului angajaţilor de la Daimler au precizat luni că sunt conştienţi de gravitatea situaţiei. "Tonul discuţiilor noastre devine din ce în ce mai dur iar cooperarea este pusă la încercare", susţin aceştia.
Luni, conducerea Daimler a reiterat că firma vrea să evite concedierile forţate, dar pentru ca asta să se întâmple producătorul auto trebuie să găsească metode alternative de reducere a costurilor.
Daimler deţine divizia de lux Mercedes-Benz şi brandul Smart.
Daimler, care urmează să raporteze în 23 iulie rezultatele financiare pentru trimestrul doi din 2020, se aşteaptă la un declin semnificativ al vânzărilor pentru această perioadă şi la pierderi operaţionale.
Anul acesta, acţiunile Daimler au scăzut cu 24%, iar capitalizarea de piaţă a grupului german s-a redus la aproximativ 40 miliarde de euro (45 miliarde de dolari), mai puţin de o cincime din capitalizarea de piaţă a producătorului american de vehicule electrice Tesla.
În România, Daimler are două unităţi de producţie, la Cugir şi Sebeş.
Tensiuni la Daimler - Peste 15.000 de locuri de muncă sunt în pericol
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

0
Inteligența Artificială schimbă radical piața muncii: Concedieri în creștere cu peste 50% în companiile tehnologice
0

47
Polonezii de la Zabka au dat lovitura în România cu lanțul de magazine Froo
47

10
BCE ar putea majora dobânzile în aprilie dacă inflația crește
10

20
Companiile tehnologice își majorează concedierile cu peste 50% în 2026 din cauza IA
20

20
Cum văd românii deșeurile de pe litoralul românesc înainte de startul noului sezon (studiu)
20

80
A fost stabilit orașul unde se poate face cea mai ieftină vacanță de o săptămână la vară
80

21
Victor Negrescu avertizează că agricultura românească se află în fața unei posibile crize fiind afectat de schimbarile globale
21

18
Agenția Internațională pentru Energie cere oamenilor să lucreze de acasă
18

1.867
Piața construcțiilor din România se apropie de un blocaj major: Efecte grave asupra prețul locuințelor și investiții
1.867

29
Un petrolier chinez se pregăteşte să livreze clandestin motorină de origine rusească Cubei
29

4.621
VIDEO Ilie Bolojan a reacționat după ce bugetul a trecut în Parlament: promisiune pentru români
4.621

84
Românii care castiga mult, cheltuiesc banii afara. In tara ramane maruntisul
84

2.927
VIDEO Parlamentul a votat bugetul de stat pe 2026: deficit de 6,2% din PIB, datorie publică de 61,8% din PIB
2.927
















Comentează