Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal a anunţat, prin intermediul reţelelor de socializare, că pune punct actualului sezon competiţional, motivând că are nevoie "de timp" pentru refacere, doarece "suferă mult mai mult decât ar fi trebuit de un an" din cauza accidentării de la picior, informează agenţia EFE.
"După ce am discutat cu familia şi cu echipa, am luat această decizie şi cred că este calea de urmat pentru a mă putea recupera total", a afirmat Nadal, care a fost constrâns să se retragă, la începutul acestei luni, din turneul Masters 1.000 ATP de la Toronto, din cauza problemelor la piciorul stâng, cu care se confruntă de mai mult timp.
"A fost un an în care mi-a fost dor de multe lucruri care contează pentru mine, cum ar fi Wimbledon, Jocurile Olimpice şi acum US Open, precum şi multe alte asemenea evenimente'', a spus Nadal.
Campionul iberic a declarat forfait înaintea meciului său de debut la competiţia din Canada, împotriva sud-africanului Lloyd Harris, cel care l-a învins săptămâna trecută în optimile de finală ale turneului de la Washington. ''Şi pentru că anul acesta nu am avut capacitatea de a mă antrena, de a concura aşa cum îmi doresc, eu am luat decizia de a-mi acorda un timp pentru a mă putea recupera", a adăugat campionul iberic, în vârstă de 35 ani.
Tenis - Rafael Nadal nu va mai juca în acest an
Explorează subiectul
București
5°C
Articole Similare

9
CS Dinamo, la a opta victorie consecutivă în campionat
9

31
Superliga - play-off/play-out - etapa 1 - rezultatele şi clasamentul
31

7
România U17 zdrobește Letonia: 4-1 în preliminariile Campionatului European la fotbal feminin
7

49
Cu Drăguşin integralist, Tottenham a scos un egal pe terenul campioanei, 1-1 cu FC Liverpool
49

27
Barcelona se impune la scor cu Sevilla și se menține la conducerea La Liga
27

31
Rugby Europe Championship 2026: România, învinsă de Spania în finala mică
31

13
Jocurile Paralimpice: Andrei-Sorin Popa a încheiat pe locul 22 competiţia de slalom la Milano-Cortina 2026
13

15
Marius Marin s-a accidentat în Pisa – Cagliari 3-1
15

16
Manchester United – Aston Villa 3-1
16

35
Farul Constanţa - Petrolul Ploieşti 2-0, în play-out-ul Superligii
35

24
U-BT caută calificarea în semifinalele Eurocup. Silvășan: Avem șansa noastră
24

74
Vertappen consideră o 'glumă' noul format competiţional după ce s-a retras la Shanghai
74

30
„Finalissima” riscă să nu mai aibă loc: Condiţia pusă de federaţia argentiniană
30
















Comentează