Godot Cafe Teatru îşi schimbă numele în Teatrul Godot şi îşi reia activitatea, pe 4 iunie, în cadrul Palatului Bragadiru din Bucureşti, informează un comunicat al instituţiei teatrale transmis AGERPRES.
Noul spaţiu în care Teatrul Godot se redeschide, la Palatul Bragadiru, va include o sală de teatru şi de evenimente amplă, elegantă, un restaurant şi o grădină spaţioasă.
"Teatrul Godot este un spaţiu cultural aparte atât prin susţinerea teatrului şi artelor independente, cât şi datorită conceptului de teatru de vară, ce aminteşte de celebrele grădini Union sau Oteteleşeanu, din Bucureştiul anilor 1900, dar şi prin faptul că are propria trupă de actori, selectaţi printr-un concurs la care au participat 200 de artişti", se arată în comunicat.
Teatrul Godot va monta, în continuare, producţii proprii, dar va găzdui, de asemenea, şi piese invitate. Producţiile proprii şi actorii Teatrului Godot au continuat să fie prezente în spaţiul cultural românesc şi în cei trei ani în care teatrul iniţial, Godot Cafe Teatru, de pe Lipscani, a fost închis. Piesele au fost găzduite de alte spaţii culturale din Bucureşti şi din ţară, precizează sursa citată.
În weekend-ul de deschidere vor fi prezentate trei piese de notorietate ale scenei de teatru independent: "Bullets Over Lipscani" - 4 iunie, "Un bărbat şi mai multe femei" - 5 iunie, "Carpathian Garden" - 6 iunie.
Biletele pentru spectacole vor fi disponibile pe site-ul Teatrului Godot.
"Prin redeschiderea Teatrului Godot, continuăm să facem ceea ce am început în 2008, creând nu doar un spaţiu teatral, ci un hub cultural care va susţine multiple ramuri ale artelor independente: fotografie, pictură, sculptură, film, muzică - artele vizuale, în general, şi implicit şi artiştii - pe cei tineri în special - care le creează. Această redeschidere marchează consolidarea brandului Teatrul Godot ca teatru independent stabil, profesionist organizat, din dragoste de teatru şi de actori, într-un spaţiu elegant, sigur din punct de vedere al sănătăţii şi respectării normelor de sănătate în vigoare, cu respect pentru artiştii şi publicul Godot", a spus George Remeş, managerul teatrului Godot.
Teatrul Godot s-a deschis în anul 2008 pe strada Blănari 18, sub numele Godot Cafe Teatru şi este unul dintre spaţiile din oraş dedicate exclusiv evenimentelor culturale independente. Iniţiativa manifest a Teatrului Godot este de a promova spectacolele independente, contemporane şi puternic ancorate în realitatea de zi cu zi. Miza este aceea de a pune în scenă spectacole pe toată perioada anului pentru a dezvoltă un fenomen organic de cunoaştere atât a tinerilor actori, cât şi de subliniere a necesităţii existenţei şi susţinerii acestui fenomen teatral în România
Teatrul Godot se redeschide pe 4 iunie la Palatul Bragadiru din Bucureşti
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

29
Habermas și relansarea filosofiei postbelice
29

106
Premiile Oscar 2026: La ce să ne așteptăm și cine va câștiga
106

77
VIDEO ÎPS Teodosie a sfințit noua biserică din Valu lui Traian: Președintele Consiliului Județean Constanța a primit Ordinul „Crucea Sfântului Apostol Andrei” pentru mireni
77

48
O regizoare de origine română, Natalie Musteață, e în cursa pentru Oscar
48

58
Filozoful şi sociologul Jürgen Habermas a încetat din viaţă
58

4.419
FOTO/VIDEO Triunghiul ascuns dintre picioarele Omului Vitruvian: Indiciul care ar putea dezlega, după 500 de ani, secretul proporțiilor lui Leonardo da Vinci
4.419

8.268
Ce să nu spui niciodată atunci când ți se verifică pașaportul. Unele cuvinte te pot băga în belele
8.268

2.286
Vedeta de la Hollywood care este pe primul loc în topul celor mai bine plătiți actori din 2025
2.286

56
Franța returnează Coastei de Fildeș o tobă sacră jefuită în era colonială
56

4.761
FOTO Celebrul artist Banksy ar fi fost demascat după decenii. Cine s-ar ascunde în spatele pseudonimului
4.761

4.917
Imagini neașteptate cu Elena Cârstea. Cum a fost surprinsă la întoarcerea din SUA
4.917

7.337
'M-ai așteptat? Coboară!': cum l-a pus la respect pe Liviu Vârciu un șofer de taxi
7.337

37
Incapabil să doarmă din cauza zgomotului, Morrissey şi-a anulat un concert în Valencia
37
















Comentează