TBI Bank se alătură Asociaţiei Române de Fintech (RoFin. Tech) pentru a susţine dezvoltarea inovaţiei în startup-uri şi corporaţii, contribuind, totodată, şi la digitalizarea sectorului financiar românesc.
"Atât startup-urile, cât şi corporaţiile, au nevoie de acces la consultanţă strategică, la profesionişti din domeniul juridic, la un mediu sigur pentru a testa şi experimenta, la parteneriate şi nu numai pentru a beneficia de cele mai bune oportunităţi. În acest sens, TBI Bank, leader pe segmentul Cumpără acum, plăteşte mai târziu (BNPL), şi-a unit forţele cu RoFin. Tech, cea mai importantă asociaţie fintech din România, pentru a putea sprijini companiile din întreaga ţară. Acest parteneriat îşi propune să contribuie la digitalizarea sectorului financiar românesc, cu impact pozitiv asupra economiei şi societăţii în general", se arată într-un comunicat la băncii remis joi AGERPRES.
De-a lungul anilor, TBI a acumulat o experienţă semnificativă în crearea de soluţii inovatoare adaptate la nevoile clienţilor de astăzi şi din viitor, iar prin acest parteneriat TBI va împărtăşi cunoştinţe, informaţii şi exemple de bune practici cu companii din toată România, o situaţie de tip win-win pentru toate părţile implicate.
Potrivit sursei citate, pandemia COVID-19 a evidenţiat şi mai mult importanţa tehnologiei digitale în afaceri şi a creat oportunităţi pentru antreprenori de a dezvolta soluţii inovatoare, bazate pe tehnologie. Inovaţiile fintech se află în fruntea multor tendinţe tehnologice disruptive şi contribuie la stimularea incluziunii financiare atât pentru persoane fizice, cât şi pentru companii.
Asociaţia Română de Fintech - RoFin. Tech a fost înfiinţată cu scopul principal de a reprezenta interesele companiilor româneşti de tehnologie, care construiesc produse tehnologice brevetate. Obiectivele principale ale RoFin. Tech sunt creşterea penetrării mediului digital, a tehnologiei şi a antreprenoriatului în serviciile financiare şi crearea şi dezvoltarea canalelor offline şi online necesare pentru ca firmele româneşti de fintech să îşi extindă operaţiunile la nivel internaţional.
"Vrem să construim un viitor inteligent şi să găsim modalităţi prin care companiile româneşti să ajute la dezvoltarea sectorului fintech. Pentru a realiza acest lucru, dorim să facem parte dintr-un ecosistem unic, care conectează companii disruptive şi organizaţii de top. Împreună cu partenerii noştri, creăm un mediu prielnic pentru a dezvolta şi implementa tehnologiile de mâine", a afirmat Gergana Staykova, Market Leader în cadrul TBI.
La rândul său, preşedintele Asociaţiei Române de Fintech, CEO şi Fondator Finqware, Cosmin Cosma, susţine că TBI Bank România este una dintre "băncile agile", care, în ultimii ani au lansat produse inovative şi au început să se dezvolte similar unei companii de tip fintech.
"Credem într-o colaborare consistentă între membrii RoFin. Tech şi TBI Bank şi sperăm să mai anunţăm astfel de parteneriate cât mai curând, spre beneficiul clienţilor de servicii financiare din România", a spus Cosma.
RoFin. Tech este, de asemenea, membru fondator al European Digital Finance Association (EDFA), o asociaţie la nivelul Uniunii Europene (UE), care reprezintă companiile fintech din întreaga Uniune în interacţiunile lor cu instituţiile UE.
TBI Bank este un creditor incluziv care se adresează consumatorilor, comercianţilor şi IMM-urilor, oferind finanţare şi servicii suplimentare integrate prin intermediul unei reţele largi de canale şi platforme "phygitale". În prezent, operează în Bulgaria, România, Germania, Lituania şi Grecia.
TBI Bank face parte din 4finance, unul dintre cele mai mari grupuri europene de soluţii digitale de creditare adresate consumatorilor. Prin diverse canale digitale, o reţea proprie de 300 de sucursale şi parteneriate de încredere cu aproape 13.000 de comercianţi şi retaileri mici şi mari, TBI are un portofoliu de 2 milioane de clienţi în 2021 şi a acordat aproape 500.000 de credite.
Asociaţia Română de Fintech a fost înfiinţată în ianuarie 2020 şi reuneşte în prezent 21 de membri care reprezintă start-up-uri şi scale-up-uri din industria tehnologiei financiare (fintech).
TBI Bank se alătură Asociaţiei Române de Fintech pentru digitalizarea sectorului financiar românesc
Explorează subiectul
Articole Similare

695
Cum acoperă o universitate banii tăiați de Guvern pentru burse: 100 de studenți beneficiază de sprijin
695

115
O capacitate de stocare a energiei de 200 de megawați putere a fost pusă în funcțiune
115

324
În casele românilor domnește frigul. Peste 10% nu își pot permite financiar să încălzească locuințele
324

53
Mercedes-Benz face pasul spre viitor: O specialistă în inteligență artificială, numită în Consiliul de Supraveghere
53

1.871
România va produce blindate la standarde NATO. Industria românească de apărare se modernizează
1.871

1.732
Termenul estimat pentru circulația pe Autostrada Transilvania până aproape de granița cu Ungaria
1.732

72
IMM România își pregătește rolul european: Planuri pentru un eveniment major dedicat extinderii UE
72

47
Vânzările globale de vehicule electrice au încetinit în noiembrie, marcând cel mai slab ritm din februarie 2024
47

4.027
Care este termenul până la care se va reține contribuția de 10% la sănătate (CASS) din pensiile românilor
4.027

30
Energia regenerabilă a furnizat aproape jumătate din electricitatea UE în trimestrul trei din 2025
30

20
BVB a închis în scădere ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii
20

110
Bogdan Ivan: Cea mai mare capacitate de stocare a energiei în baterii din România a fost pusă în funcțiune
110

45
Comisia Europeană confirmă: Bulgaria intră în zona euro în 2026, indiferent de situația politică
45





















Comentează