Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a redus luni de la cinci la doi ani suspendarea fostului preşedinte al Confederaţiei Africane de Fotbal (CAF), Ahmad Ahmad, cu câteva zile înaintea alegerilor pentru conducerea acestei organizaţii, transmite AFP, potrivit Agerpres.
În noiembrie, Ahmad Ahmad a fost suspendat o perioadă de cinci ani de către FIFA pentru mai multe încălcări ale codului de etică, printre care şi deturnare de fonduri. Oficialul malgaş intenţiona să candideze pentru un al doilea mandat în fruntea fotbalului african, la alegerile prevăzute pe 12 martie 2021.
TAS a decis că Ahmad se face vinovat de mai multe încălcări ale codului de etică, printre care "distribuire de cadouri" şi "deturnare de fonduri", confirmând deci că el nu se poate prezenta pentru un nou mandat în fruntea CAF.
Ahmad (61 de ani) a fost acuzat mai ales că a folosit banii CAF pentru a-i invita pe unii preşedinţi de federaţii naţionale la un pelerinaj la Mecca, "fără legătură directă cu fotbalul", a explicat TAS.
TAS l-a exonerat însă într-un alt dosar, din cauza căruia Ahmad a fost în custodia poliţiei în oraşul Marsilia în 2019, în legătură cu încălcarea unui contract de furnizarea de echipamente cu Puma în favoarea firmei franceze Tactical Steel, pentru o sumă mai mare.
Potrivit unui comunicat, TAS consideră că este imposibil "de conchis că dl. Ahmad a obţinut vreun beneficiu personal din acest episod".
Tot luni, TAS a redus amenda cu care a fost sancţionat Ahmad, de la 200.000 la 50.000 de franci elveţieni.
TAS se angajase să dea un verdict înaintea alegerilor pentru preşedinţia CAF, ce se vor desfăşura vineri la Rabat (Maroc). Fotoliul de preşedinte al CAF va fi disputat de patru pretendenţi: Augustin Senghor (Senegal), Ahmed Yahya (Mauritania), Jacques Anouma (Cote d'Ivoire) şi Patrice Motsepe (Africa de Sud).
TAS a redus la doi ani suspendarea fostului preşedinte al CAF
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

375
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
375

14
Măsuri speciale pentru derbiul Rapid – Dinamo. Peste 60 de suporteri au interdicție de acces la meciuri
14

12
VIDEO Bătaie între suporterii echipelor Celta Vigo și Olympique Lyon
12

23
Cătălina Ponor vrea să dea lovitura în afaceri. Lansează echipament pentru mici sportive
23

154
Cristi Săpunaru pierde primul război în instanță. Tribunalului București a decis
154

32
'Finalissima', meciul dintre Spania şi Argentina, nu se mai joacă la Doha: Partida va avea loc la Madrid
32

19
Ligile europene de fotbal solicită FIFA reguli mai echitabile pentru distribuţia veniturilor
19

145
Presa engleză, după victoria lui Real Madrid: 'Impostorii lui Manchester City au fost distruşi de Valverde şi Real"
145

29
Bătaie între fanii lui Celta Vigo și Olympique Lyon înaintea meciului din Europa League: Cel puțin trei răniți
29

26
Tensiuni la Paris: Vânzarea Parc des Princes către PSG intră în dezbaterea electorală municipală
26

28
Max Verstappen anunță că nu intenţioneză să plece din Formula 1
28

82
Roger Federer, în topul celor mai bogați oameni din lume
82

21
Echipele engleze din Liga Campionilor, zero victorii în prima manşă a optimilor competiţiei
21

















Comentează