Ţările din estul Mediteranei au aprobat luni, la Cairo, înfiinţarea unui forum pentru crearea unei pieţe regionale a gazelor naturale, reducerea costurilor cu infrastructura şi oferirea de preţuri competitive, a anunţat Ministerul Petrolului din Egipt, transmite Reuters preluată de Agerpres.
Statele implicate în proiect sunt Egipt, Cipru, Grecia, Israel, Italia, Iordania şi Palestina, însă pot adera şi alte ţări.
Obiectivul organizaţiei "este de a crea o piaţă regională a gazelor naturale care să servească intereselor membrilor săi asigurând cererea şi oferta, optimizând resursele de dezvoltare, raţionalizând costurile cu infrastructura, oferind preţuri competitive şi îmbunătăţind relaţiile comerciale", se arată în comunicat.
Anunţul face parte din seria de demersuri ce vizează transformarea estului Mediteranei într-un hub energetic important.
Forumul, care va avea sediul în Cairo, va sprijini ţările producătoare "prin îmbunătăţirea cooperării lor cu statele de tranzit şi cele care achiziţionează gaze în regiune, profitând de infrastructura existentă şi dezvoltând noi reţele de infrastructură pentru a face faţă volumului actual şi viitor de gaze", se arată în comunicat.
În septembrie, Israel şi Egipt au achiziţionat o participaţie de 39% la gazoductul EMG, deschizând calea unui acord privind exportul de gaze naturale în valoare de 15 miliarde de dolari, din acest an.
De asemenea, Ciprul negociază cu Egiptul construcţia unui gazoduct care să lege zăcământul cipriot Aphrodite de facilităţile LNG ale autorităţilor de la Cairo.
În ultimii ani, Egiptul şi-a majorat rapid producţia de gaze naturale, sperând să devină un hub pentru exporturi către Europa, după ce în ultimii ani a făcut o serie de descoperiri semnificative, inclusiv cel mai mare zăcământ de gaze din marea Mediterană, Zohr.
Ţările din estul Mediteranei vor forma o piaţă regională a gazelor naturale
Explorează subiectul
Articole Similare

9
Kremlinul scoate 'conserve' cu Vladimir Putin. Metoda folosită de Rusia pentru a masca dispariția președintelui
9

2.069
Reacție neașteptată a lui J.D. Vance când a fost întrebat dacă vrea să fie președinte SUA: Ideea unui conflict cu Rubio, ceva interesant!
2.069

30
Trei persoane au murit în urma avalanşelor produse în vestul Austriei
30

56
Ucraina cere CIO o anchetă internă privind incidentul din deschiderea Jocurilor Olimpice de la Milano
56

340
Tragedie de proporții: 38 de oameni au murit, după o explozie într-o mină din Nigeria
340

80
Cinci state din UE anunță că au elaborat un plan de a crea centre de returnare pentru migranţi în Africa
80

3.814
Gestul unei rusoaice a stârnit un val de emoție la JO. „Când mergi alături de aceşti oameni, îţi dai seama că au tot dreptul să simtă ură faţă de orice rus"
3.814

60
Unul dintre consilierii lui Trump critică un studiu asupra impactului taxelor vamale pentru consumatorii americani
60

3.165
Tensiunile riscă să escaladeze în orice moment: Rusia și Iran fac o demonstrație de forță fix în fața navelor SUA
3.165

103
A treia rundă de negocieri de la Geneva dintre Ucraina şi Rusia a durat opt ore
103

1.616
Europa își lovește singură sancțiunile: Dronele Rusiei, care lovesc Ucraina, sunt alimentate cu tehnologie europeană (Investigație)
1.616

76
Viktor Orban: Ungaria ar putea folosi rezervele de petrol din cauza Ucrainei
76

66
Președintele turc Erdogan îl trimite pe ministrul de externe în locul său la reuniunea 'Consiliului de Pace' de la Washington
66

















Comentează