Selecţionata de fotbal a Ţării Galilor a remizat cu Albania, 0-0, sâmbătă seara, la Cardiff, într-o partidă de verificare înaintea EURO 2020, transmite DPA, citat de agerpres.
Galezii şi-au creat puţine ocazii de gol în faţa Albaniei, în ultimul lor test înaintea debutului la turneul final, pe 12 iunie, la Baku, împotriva Elveţiei, în Grupa A.
Jocul ''dragonilor'' s-a mai animat după ce au intrat pe teren Kieffer Moore şi Gareth Bale, dar galezii nu au reuşit să răzbune înfrângerea suferită în 2018 în faţa Albaniei, în alt meci amical.
Galezii au salutat, în schimb, revenirea suporterilor în tribune, acesta fiind primul meci cu spectatori pentru echipa reprezentativă de la meciul în care obţinea calificarea, în noiembrie 2019, 2-0 cu Ungaria. Nu mai puţin de 6.500 de spectatori au putut intra în Cardiff City Stadium la acest meci.
Interimarul Robert Page a făcut opt schimbări faţă de meciul cu Franţa de miercuri (0-3), păstrându-i doar pe Neco Williams, Chris Mepham şi Joe Allen. Williams a primit drept de joc cu doar câteva ore înainte de meci, UEFA apreciind că jucătorul lui Liverpool nu trebuie să efectueze o suspendare după cartonaşul roşu controversat din meciul jucat la Nisa.
Ţara Galilor va mai juca la EURO 2020 contra Italiei şi Turciei.
Pe Cardiff City Stadium au evoluat echipele:
Ţara Galilor: Wayne Hennessey - Etham Ampadu (Kieffer Moore, 46), Chris Mephan, Ben Davies (Joe Rondon, 61), Neco Williams - Dylan Levitt, Joe Allen (Matt Smith, 61), Aaron Ramsey (Harry Wilson, 61), Rhys Norrington-Davies - David Brooks (Jonathan Williams, 76), Tyler Roberts (Gareth Bale, 71). Selecţioner: Robert Page.
Albania: Gentian Selmani - Ardian Ismajli, Marash Kumbulla, Berat Djimsiti - Albi Doka (Frederic Veseli, 46), Endri Cekici (Sherif Kallaku, 76), Keidi Bare (Qazim Laci, 76), Amir Abrashi, Ermir Lenjani (Lorenc Trashi, 61) - Rey Manaj (Taulant Seferi, 77), Bekim Balaj (Sokol Cikalleshi, 60). Selecţioner: Edoardo Reja.
A arbitrat irlandezul Neil Doyle.
Țara Galilor doar egal cu Albania, într-o partidă de verificare înaintea EURO 2020
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

12
Gavi revine în lotul Barcelonei după șapte luni de la accidentarea la genunchi
12

11
Alexandru Cîmpanu a marcat golul victoriei în Chongqing – Tieren 1-0
11

69
Iran s-a răzgândit. Vrea să joace la Cupa Mondială, dar pune o condiție
69

49
VIDEO Mirel Rădoi schimbă strategia și este pregătit să plătească toate amenzile
49

34
Eugen Neagoe: 'Va trebui să fim echipa mai inspirată pentru a câştiga cu Farul'
34

2.495
Cristi Borcea este prevăzător. Ce a făcut cu averea estimată la peste 100 de milioane de euro
2.495

36
AS Roma nu vrea să mai împartă stadionul. Își face o nouă arenă. Cost estimat, un miliard de euro
36

46
Kimi Antonelli scrie istorie la Marele Premiu al Chinei. Este cel mai tânăr pilot care pleacă din pole-position
46

103
Coșmar pentru Max Verstappen în China: 'Dezastru'
103

111
Ștefan Baiaram le răspunde fanilor după ce a fost huiduit
111

109
Elena Rîbakina şi Arina Sabalenka, în finala de la Indian Wells
109

79
George Russell a câştigat cursa sprint de la Marele Premiu al Chinei
79

36
Volei feminin: CSM Volei Alba-Blaj, CS Dinamo şi Corona au debutat cu dreptul în play-off
36
















Comentează