Tânăr de 17 ani, reținut de polițiști după ce tâlhărit o femeie pe stradă, în Sectorul 4

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 25-01-2026 12:35

Actualizat: 25-01-2026 13:34

Article thumbnail

Sursă foto: Shutterstock

Un tânăr de 17 a fost reținut de polițiștii Capitalei după ce ar fi tâlhărit o femeie, pe o stradă din Sectorul 4 al Bucureștiului. El i-a smuls femeii geanta care ar fi conținut mai multe bunuri personale, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 3.000 de lei.

Incidentul a avut loc la data de 23 ianuarie 2026, polițiștii din cadrul Secției 14 Poliție au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că, în jurul orei 22:00, în timp ce se afla pe o stradă din Sectorul 4 al municipiului București, ar fi fost deposedată, prin smulgere, de geanta personală, de către un bărbat.

La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție din cadrul subunității, care au demarat activități specifice de cercetare, iar semnalmentele persoanei bănuite de comiterea faptei au fost diseminate polițiștilor aflați în dispozitivul curent.

Politistii Secției 14 Poliție, în baza semnalmentelor furnizate, l-au identificat și depistat pe numitul Dragne Marian, care se afla pe b-dul Regina Maria, nr. 35, sector 4, în posesia acestuia fiind găsite bunuri provenite din săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

"Din probatoriul administrat de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale a reieșit faptul că, în seara zilei de 23 ianuarie 2026, în jurul orei 21:45, în timp ce se afla pe bulevardul Unirii, tânărul ar fi deposedat-o, prin smulgere, pe persoana vătămată de geanta personală. Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, cu propunere legală", a transmis Poliţia Capitalei.

Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 14 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Victima și-a povestit experiența într-o postare publicată pe Facebook.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri