Statele Unite au acordat talibanilor, care au preluat puterea în această vară în Afganistan, două scutiri de la sancţiunile economice impuse cu scopul de a facilita furnizarea de ajutor umanitar, transmite sâmbătă AFP preluat de agerpres.
Prima scutire permite executivului american, ONG-urilor şi anumitor organizaţii şi entităţi internaţionale "să ofere asistenţă umanitară Afganistanului sau alte activităţi care contribuie la nevoile de bază" ale populaţiei, potrivit unui comunicat al ministerului economiei.
A doua scutire autorizează anumite tranzacţii ce vizează exportul de produse agricole (alimente, seminţe, îngrăşăminte), medicamente şi echipamente medicale.
Ministerul "rămâne angajat în a se asigura că sancţiunile SUA nu limitează capacitatea civililor din Afganistan de a primi sprijin umanitar din partea guvernului SUA sau a comunităţii internaţionale, în timp ce continuă să nu permită accesul talibanilor şi al altor entităţi şi persoane aflate sub sancţiuni la anumite active".
Afganistanul, o ţară deja foarte săracă, este ameninţată să se scufunde şi mai multe în precaritate ca urmare a sancţiunilor economice şi a întreruperii mai multor programe umanitare după preluarea puterii la Kabul de către talibani.
Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional şi-au suspendat ajutorul, în timp ce SUA au îngheţat rezervele Băncii Centrale Afgane deţinute la Washington.
Talibanii devin tot mai dezirabili pentru SUA. Le-au fost acordate scutiri de la sancțiunile economice
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

14
VIDEO Atac israelian asupra unei suburbii a Berutului
14

19
Armament american pentru Taiwan: Țara își permite creșterea cheltuielilor
19

583
VIDEO Atac masiv rusesc asupra regiunii Kiev - Patru persoane au fost ucise
583

81
Nicio infrastructură petrolieră nu a fost avariată după bombardamentul asupra unei insule strategice, anunță Iranul
81

479
Criză în sectorul orezului din Europa: producătorii avertizează asupra unui posibil colaps
479

1.355
VIDEO Explozii în miez de noapte în Rusia - O mare rafinărie a fost lovită de dronele ucrainene
1.355

80
Provocare în Marea Japoniei - Coreea de Nord lansează un proiectil în timpul exercițiilor militare SUA-Coreea de Sud
80

2.293
Distrugătoarele Marinei SUA lansează interceptori de ultimă genrație pentru a doborî rachete iraniene care se apropie de spațiul NATO, dar costurile sunt uriașe
2.293

4.800
Disperare în Emiratele Arabe Unite. Zeci de persoane arestate pentru postarea pe rețelele sociale a imaginilor cu bombardamentele și instalațiile militare
4.800

2.185
Haos în 'paradis': tot mai mulți expați pleacă din Dubai pe fondul conflictului din Orientul Mijlociu
2.185

2.470
Trump recunoaște oficial că există neînțelegeri între el și Netanyahu
2.470

1.535
Războiul tehnologic se intensifică: China își propune să depășească definitiv SUA
1.535

2.403
Țările europene care au primit refugiați ucraineni: Câți au ales România
2.403
















Comentează