BREAKING NEWSTERIBIL Cel puţin două persoane au fost ucise și 23 au fost rănite în urma unor explozii în Afganistan23-03-2019700Externe
Parlamentul german prelungeşte misiunea militară în Afganistan până la 31 martie 202021-03-2019119Externe
Unul dintre cei şapte ingineri indieni răpiţi de talibani anul trecut în Afganistan s-a întors acasă19-03-2019312Externe
Militarii SUA, intangibili: Orice faptă penală îndreptată împotriva soldaților americani duce la pierderea șansei la viză15-03-20191.081Externe
Viitorul misiunii NATO în Afganistan depinde de rezultatul negocierilor de pace americano-talibane14-03-2019109Externe
Negociatori americani şi reprezentanţi ai talibanilor au încheiat marţi o nouă serie de negocieri de pace - Nu s-a ajuns la un acord12-03-2019235Externe
Germania consideră Pakistanul 'piesa de greutate' în procesul de pace din Afganistan12-03-2019196Externe
Suspendarea preşedintelui federaţiei de fotbal afgane, acuzat de violenţe sexuale împotriva unor jucătoare, a fost prelungită12-03-201947Sport
Unul dintre cei mai căutați teroriști se ascundea lângă o bază militară americană: Moartea lui a fost anunțată după 2 ani, de către adepții săi11-03-20192.472Externe
Explicația lui Gabriel Leș pentru episodul rușinos cu telefonul: 'Am spus că este un mesaj important, un telefon important'10-03-20194.320Știrile Zilei
Șeful forţelor SUA în Orientul Mijlociu: 'Situaţia actuală în Afganistan nu permite o retragere a forţelor coaliţiei din această ţară'07-03-2019657Externe
Numărul persoanelor care şi-au pierdut viaţa în viiturile din sudul Afganistan a ajuns la 40 06-03-2019132Externe
Angel Tîlvăr: 'România abordează într-o manieră efectivă și consensuală problema migrației, care cere soluții clare și rapide'06-03-2019195Uniunea Europeană
Washingtonul confirmă progrese în discuțiile cu talibanii afgani, fără o dată limită pentru negocieri 06-03-2019224Externe
BREAKING NEWSALERTĂ MAPN anunță că atașatul în Republica Algeriană a fost găsit MORT, într-un hotel de lux din Mali04-03-20196.487Știrile Zilei
Cel puţin 12 persoane au murit în urma viiturilor produse în provincia Helmand din sudul Afganistanului04-03-2019153Externe
Atac al talibanilor asupra unei baze militare din Afganistan - S-au înregistrat 43 de morți după 17 ore de lupte01-03-2019786Externe
Carmen Dan: 'Bugetul Jandarmeriei pe acest an este comparabil cu cel alocat în 2018'26-02-2019490Politică
17 jandarmi români vor executa misiuni de instruire pentru forţele locale de ordine26-02-2019145Social
Carmen Dan, despre momentul 10 august: 'Cei care au greşit, din partea Jandarmeriei, şi au săvârşit un abuz trebuie sancţionaţi ca atare'26-02-2019641Politică
Carmen Dan s-a întâlnit cu omologul din Turcia cu ocazia unei conferinţe pe tema migraţiei20-02-2019159Uniunea Europeană
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg: 'Misiunea noastră în Afganistan rămâne o prioritate de top'14-02-2019188Externe
Raportul ONU despre foametea din Afganistan: 'Oamenii aici nu trăiesc, ci supravieţuiesc'13-02-2019344Externe
Washingtonul speră la un acord de pace înainte de alegerile din iulie din Afganistan08-02-2019228Externe
Rusia insistă să ajute SUA în negocierile cu talibanii privind retragerea trupelor americane din Afganistan. Oare de ce?07-02-2019239Externe
15:15SocialMinistrul Sănătăţii, despre dezincriminarea consumului de droguri: "Este o discuţie întreagă"
15:10Știrile ZileiCiprian Ciucu scoate Poliția Locală să dea amenzi zilnice transportatorilor: A ajuns mai ieftin să încalce legea!
15:09EnglishDarau: If we remove barriers to entrepreneurship and innovation, we will achieve sustainable and accelerated growth
15:08SănătateConstanța se confruntă cu un deficit de 40 de medici de familie. CAS deschide o nouă sesiune de contractare
15:07SocialPoliţia Locală a măsurat nivelul de zgomot în Centrul Vechi: amenzile pot ajunge la 60.000 de lei
15:03Știrile ZileiMojtaba Khamenei ar putea să fie gay, spun serviciile secrete americane. Reacția lui Donald Trump (NYP)
14:55Știrile ZileiPolițistă din Ilfov, "vedetă" pe site-uri de videochat: Tânăra a fost "dezbrăcată" de uniformă și riscă să fie dată afară din Poliție
14:50ExterneRusia şi Kenya au convenit ca cetăţenii kenyeni să nu mai lupte pentru armata rusă în Ucraina
14:47Știrile ZileiSe pregătește un „Schengen militar” și România vrea o felie din „tortul” de 17 miliarde de euro
14:40Știrile ZileiMinistra Mediului face amenințări după ce au fost descoperite țevi îngropate în nisip, suspectate că evacuau ape netratate în mare
04:15Știrile ZileiSemnal radio misterios apărut după bombardamentele din Iran: ce spune încontinuu vocea unui bărbat
15 marȘtirile ZileiIlie Bolojan ambalează puternic "motorul" economiei: "Se va reduce birocraţia şi vor scădea costurile de conformare"
15 marȘtirile ZileiVIDEO Guvernul pregătește legea cumulului pensie-salariu. Bolojan: 'Am obținut toate avizele / Va fi posibil doar dacă renunţi la 85% din valoarea pensiei'
13:38Știrile ZileiIran amenință direct România după decizia de a permite SUA să folosească bazele militare pentru operațiuni din Orientul Mijlociu. Mesajul Iranului pentru țara noastră
15 marȘtirile ZileiO rachetă sofisticată a lovit o bază aeriană din Israel: Nu a fost lansată din Iran