Doi militari americani au fost ucişi în Afganistan, în timpul unei operaţiuni, a anunţat vineri misiunea NATO Resolute Support, potrivit Agerpres.
Comunicatul preluat de DPA nu precizează când şi unde a avut loc incidentul.
Numele celor căzuţi vor fi comunicate în termen de 24 de ore, după ce vor fi notificate familiile lor, în conformitate cu politica Departamentului de Stat al SUA.
Misiunea Resolute Support nu are rol combatant, ci de instruire, consiliere şi asistenţă pentru forţele militare şi de securitate afgane.
În conflictul afgan, care a început la sfârşitul anului 2001, şi-au pierdut viaţa 2.400 de americani, aminteşte EFE
Doi militari americani au fost ucişi în Afganistan
Explorează subiectul
București
2°C
Articole Similare

213
'Rugați-vă pentru noi': mii de persoane au fost evacuate de urgență în Hawaii din cauza riscului de a fi înghițite de ape
213

29
Iranul susține că nu are surplus de petrol de oferit piețelor mondiale
29

308
Decizie explozivă: publicația The New York Times învinge Pentagonul în instanță
308

11
Companiile aeriene africane, afectate de războiul din Orientul Mijlociu
11

763
Iranul lansează o amenințare îngrozitoare: ar putea ataca parcurile sau zonele turistice de oriunde din lume
763

180
Uber revoluționează industria auto: flota viitorului de robotaxiuri va lua cu asalt orașele
180

612
Scenariu periculos: de ce o lovitură asupra insulei Kharg s-ar putea întoarce împotriva lui Trump
612

575
Lovitură majoră pentru Elon Musk: un juriu federal din San Francisco îl declară vinovat de fraudă
575

282
Armata israeliană a îndeamnat locuitorii din suburbiile sudice ale Beirutului să se evacueze
282

1.114
Avioanele cu laser, noul scut al Israelului: tehnologia care schimbă regulile 'jocului' împotriva dronelor
1.114

49
Orașul Passo Fundo din Brazilia testează un combustibil care ar putea înlocui complet motorina
49

369
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Portul Odesa a fost vizat, în cursul nopții, de un atac cu drone rusești, iar două nave comerciale au fost avariate
369

452
Două românce care pretindeau că sunt refugiate siriene își scoteau copiii la cerșit pe străzile din Franța. Partenerii le ghidau din umbră
452
















Comentează