Un elev din Neamț a ajuns la spital după ce a fost bătut la școală: Polițiștii au deschis dosar penal17-02-2020156Social
Gianluigi Buffon îşi continuă cariera şi la 42 de ani şi a ajuns să facă schimb de tricouri cu copiii foştilor colegi sau adversari14-02-2020251Sport
O persoană de naționalitate chineză, care a ajuns în Caracal, a fost monitorizată cu întârziere de autoritățile medicale din Olt11-02-20201.039Social
BREAKING NEWSIanis Hagi a ajuns în Scoția, acolo unde va semna cu Rangers: Va juca până la finalul sezonului pentru echipa pregătită de Steven Gerrard, sub formă de împrumut30-01-2020725Sport
Mijlocașul clubului londonez Tottenham, Christian Eriksen, a ajuns în Italia pentru a semna cu Inter Milano27-01-2020107Sport
Numărul persoanelor care au decedat în Spania în urma furtunii Gloria a ajuns la șase, după ce forțele de intervenție au descoperit două cadavre22-01-2020377Externe
Furtuna 'Gloria', care în ultimele zile a afectat estul Spaniei, a ajuns și în Franța21-01-2020210Externe
Un craiovean beat a ajuns la Poliție, după ce a confundat ușa apartamentului în care locuiește cu cea a vecinilor17-01-2020322Social
O fetiţă în vârstă de trei ani a ajuns la spital, după ce a căzut de la etajul trei al unui bloc din Craiova17-01-2020274Social
BREAKING NEWSUn urs care a ajuns pe pârtie la Predeal a fost tranchilizat: Animalul va fi relocat08-01-2020450Social
Cineastul Ladj Ly, revelaţia ediţiei de anul acesta a Festivalului de la Cannes, a ajuns în vizorul presei franceze din cauza trecutului infracţional21-12-2019144Cultură si Media
AVERTISMENT de la Agenţia Naţională a Medicamentului: Serii ale medicamentului Debridat, retrase de pe piață, din cauza unui corp străin metalic12-12-20192.041Social
Activista pentru mediu Greta Thunberg a ajuns la Lisabona după o călătorie de trei săptămâni la bordul unui catamaran03-12-2019288Externe
Bilanțul accidentului de autobuz din Chile a ajuns la 21 de morți: Mijlocul de transport a căzut într-o prăpastie02-12-2019225Externe
Bilanţul cutremurului din Albania a ajuns la 18 morţi şi circa 600 de răniţi, conform celui mai recent bilanţ anunţat de autorităţi26-11-2019155Externe
VIDEO O căprioară care a ajuns într-un cartier din Râmnicu Vâlcea a fost salvată de jandarmi22-11-20192.038Social
BREAKING NEWSO femeie de 84 de ani a ajuns la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași cu viermi în orbita unui ochi: Bătrâna a fost operată și vindecată de medici20-11-20199.441Știrile Zilei
Numărul persoanelor internate după dezinsecția din Timișoara este în creștere: A ajuns la 4520-11-2019214Social
Rapid s-a impus, cu scorul de 2-0, în fața formației UTA Arad, în etapa 10 din Liga 2: Echipa lui Pancu a ajuns pe locul 220-11-2019153Sport
PSD acuză PNL de incompetență: 'Leul a ajuns la un curs istoric. PNL își arată deficitul de idei după doar două săptămâni'19-11-2019806Economie
Bilanţul prăbuşirii unui pod în sudul Franţei a ajuns la doi morţi, au anunţat autorităţile18-11-2019271Externe
CS Mioveni a pierdut cu Rapid București, scor 1-5, în runda a 17-a din Liga 2: Echipa antrenată de Pancu a ajuns pe locul 613-11-2019104Sport
Copilul de doi ani care a ajuns la spital în Gorj, bătut de tată pentru că se certa cu fratele lui: Părintele celor doi a fost audiat de polițiști12-11-2019322Social
Președintele echipei Napoli pregătește amenzi jucătorilor și vrea să îl demită pe Carlo Ancelotti, după ce s-a ajuns la a patra partidă la rând fără victorie06-11-2019109Sport
Un antreprenor din China, care a spus că va cumpăra cândva Apple, a ajuns pe o listă neagră oficială a datornicilor05-11-2019564Externe
Dominic Thiem a ajuns în finala turneului de la Viena, după ce l-a învins pe Matteo Berrettini26-10-2019146Sport
Bărbat de 80 de ani din Cluj a ajuns la spital cu arsuri după ce i s-a aprins locuința, de la un aragaz defect26-10-2019240Social
Rusoaica Maria Butina, arestată în luna aprilie în Statele Unite după ce a recunoscut că a lucrat ca agent de informații pentru Rusia, a ajuns la Moscova26-10-2019610Externe
10:25Știrile ZileiCod portocaliu de vreme severă: ploi torențiale și viscol în șase județe din România / HARTA
10:15Știrile ZileiÎn România se construiește 'drumul de fier' care va aduce viteze de neconceput pentru țara noastră: Va avea aproape 800 de kilometri
10:06Știrile ZileiVIDEO Coșmar alb în SUA. 'O furtună istorică' face ravagii: cel puțin 10 morți, orașe întregi rămase fără curent și haos aerian
10:00Știrile ZileiArtist român acuză cenzură politică internațională: 'Mi-au anulat concerte în străinătate. Sunt pe liste negre'
00:07Știrile ZileiVremea o ia razna la final de ianuarie: temperaturi neobișnuite, ploi abundente, viscol la munte
25 ianȘtirile ZileiCe au pățit cei care l-au huiduit pe Nicușor Dan de Ziua Unirii: amenzi de zeci de mii de lei și dosar penal
25 ianȘtirile ZileiSondaj CURS, ianuarie 2026: AUR își consolidează prima poziție, dar partidele din coaliție au încă majoritate
25 ianȘtirile ZileiAmericanii schimbă tipul de forțe din România: șeful Armatei dezvăluie că SUA aduc tancuri Abrams