Aproximativ 400 de migranţi au fost debarcaţi ilegal duminică pe o plajă din Sicilia, în sudul Italiei, a informat agenţia de ştiri Ansa, care citează poliţia naţională.
Migranţii ar fi fost lăsaţi de o barcă la câţiva metri de ţărmul unei plaje din sudul Siciliei, în regiunea Agrigento, înainte ca această ambarcaţiune neidentificată să se întoarcă în larg, a relatat Ansa, preluată de AFP, notează Agerpres.
Se fac cercetări pentru localizarea navei, cu elicopterul şi cu bărci ale Gărzii de Coastă.
Migranţii care au ajuns pe plajă au fugit în grupuri mici, de-a lungul drumurilor şi prin sate, cerând adesea apă automobiliştilor şi urcând în maşini, relatează în special ziarul local Agrigento Notizie. Alţii s-au aşezat sub copaci pentru a se odihni.
O astfel de debarcare masivă pe coastele siciliene nu a mai avut loc de ani buni, traficanţii de persoane evitând să vină în Italia. Pe de altă parte, debarcări mai modeste sunt frecvente pe coastele italiene, scrie AFP.
Astfel, 52 de persoane, majoritatea din Africa sub-sahariană, au debarcat duminică pe mica insulă Linosa, nu departe de Lampedusa, în sudul Siciliei, potrivit autorităţilor italiene. Acestea se aflau la bordul unei ambarcaţiuni de 10 metri.
Sute de migranţi au fost debarcaţi ilegal pe o plajă din Sicilia
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

568
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
568

30
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
30

28
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
28

708
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
708

36
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
36

1.941
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
1.941

42
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
42

1.999
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
1.999

36
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
36

88
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
88

54
Italia anunţă retragerea "temporară" a bazei sale din Irak după un atac cu dronă
54

1.401
Alertă pe râul Nistru, în R. Moldova: petrol găsit în râu, după ce armata rusă a bombardat hidrocentrala ucraineană de la Dnevodnistrovsc
1.401

66
Decretul privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina, semnat de Volodimir Zelenski
66
















Comentează