Sute de chitarişti din ţară şi nu numai sunt aşteptaţi weekendul viitor, între 17 şi 19 septembrie, la a şaptea reuniune anuală Guitar Meeting, care va fi găzduită în aer liber de Muzeul Astra din Dumbrava Sibiului, au anunţat, luni, organizatorii, conform agerpres.ro
În cadrul evenimentului, sute de chitarişti vor cânta în acelaşi timp la Concertul Manifest, iar publicul se va putea bucura de concerte live susţinute de Bucovina, Cargo şi trupe tinere, dar şi de un program bogat de activităţi ce pun în centru spiritul rock.
În acest an, prin tema ediţiei "Experience", organizatorii încurajează chitariştii să iasă din mulţime şi să se facă auziţi prin sunetele de chitară, în cadrul Concertului Manifest - cel mai spectaculos şi emoţionant moment al întregului festival, atât pentru participanţi, cât şi pentru publicul larg. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 18 septembrie 2021, începând cu ora 17,00, în spaţiul autentic şi nostalgic al Muzeului Astra din Sibiu. În cadrul marelui concert, sute de chitarişti vor cânta în acelaşi timp un playlist format din 17 piese folk-rock, româneşti şi internaţionale, multe dintre ele fiind interpretate chiar împreună cu autorii acestora, menţionează comunicatul transmis de către organizatori.
Pentru prima dată la Guitar Meeting, membrii trupei Bucovina vor urca pe scenă pentru a cânta bine-cunoscutele piese "Straja" şi "Spune tu vânt" alături de participanţi, iar trupa Cargo va da tonul unor momente muzicale cu adevărat speciale, dedicate pieselor "Românie te strig" şi "Zi de Zi". Şi-au mai anunţat prezenţa la eveniment membrii Trooper, foarte iubiţi de publicul rock din Sibiu, dar şi cunoscutul artist Mircea Vintilă, cu toţii impresionaţi de amploarea şi emoţia transmisă de ediţiile trecute ale Concertului Manifest.
Alături de ei, vor mai participa o serie de artişti locali, prieteni ai festivalului, printre care Sofia Murăruş, Adrian "Moldo" Moldovan, Florin Thomits şi Cătălin Oneţiu la voce, respectiv band-ul format din Ilie "Manole" Vlad - chitară, Dragoş Zaplitnei - bass, Tinel Mureşan - tobă, Haris Mureşan - tobă. Cu toţii vor pune în scenă alte piese cunoscute din playlist-ul ediţiei: instrumentalul Game of Thrones, "Another brick in the wall" de Pink Floyd, "Let it be" / "Hey Jude" semnate The Beatles sau colajul "I want to break free" / "We will rock you" din repetoriul Queen.
Dincolo de momentul muzical unic, pentru care chitariştii participanţi s-au pregătit un an întreg, experienţa culturală oferită la festival va fi una complexă. Organizatorii au pregătit şi un program dens, construit în jurul spiritului rock, de care se poate bucura inclusiv publicul larg din Sibiu şi împrejurimi. Vor avea loc, pe lângă concerte, o proiecţie de film, lansare de carte, ateliere şi masterclass-uri de chitară şi voce.
Pentru cele două ore de spectacol din cadrul Concertului Manifest, chitariştii au început repetiţiile acum câteva câteva luni, imediat după ce a fost anunţat playlist-ul oficial al evenimentului. De altfel, aceştia participă cu interes la toate activităţile programului "Pune Mâna pe Chitară", care îi pregătesc gradual pentru maratonul muzical de la Sibiu. Fiecare piesă din playlist-ul evenimentului este însoţită de câte un tutorial video dedicat, în care Ilie "Manole" Vlad, chitarist al trupei Antract şi mentor al programului, prezintă o lecţie deschisă pentru ca procesul de învăţare să fie mai uşor. Toate aceste tutoriale sunt publicate pe canalul de YouTube "Pune Mâna pe Chitară" şi pot fi urmărite gratuit. De asemenea, chitariştilor le este pus la dispoziţie un kit de chitară, ce include tabulaturile cântecelor şi alte informaţii relevante.
În plus, toate noutăţile şi resursele necesare participanţilor pot fi găsite pe site-ul www.punemanapechitara.ro şi pe aplicaţia mobilă "Pune Mâna pe Chitară", care se poate descărca gratuit de pe Google Play sau App Store, accesând de pe telefon link-ul punemanapechitara.app.link/instaleaza.
Accesul la toate evenimentele din cadrul Guitar Meeting se face prin achiziţionarea unui bilet la Muzeul Astra de la intrarea în locaţie sau online (de pe site-ul Muzeului Astra) şi este permis, conform reglementărilor în vigoare, exclusiv persoanelor care fac dovada vaccinării complete, prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR / antigen rapid sau se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2. Minorii până la 16 ani sunt exceptaţi de la prezentarea dovezilor medicale necesare participării la eveniment şi de la verificarea în registrul electronic de vaccinare.
Guitar Meeting este un eveniment organizat de Asociaţia Culturală Play şi co-finanţat de Primăria Municipiului Sibiu, Consiliul Judeţean Sibiu şi Administraţia Fondului Cultural Naţional (AFCN).
Sute de chitarişti sunt aşteptaţi weekendul viitor la a şaptea reuniune anuală Guitar Meeting de la Sibiu
Explorează subiectul
Articole Similare

1
Regula de aur pe care o folosește Kate Middleton în creșterea și educarea copiilor
1

10
Ce este aplicația Upscrolled: noua rețea de socializare care face valuri
10

2.364
O actualizare Android distruge telefoanele mobile: Bluetooth și WiFi pot fi complet pierdute după instalarea update-ului din ianuarie
2.364

11
SpaceX lansează cu succes satelitul GPS III-SV09 pentru U.S. Space Force
11

40
Premiera filmului 'Catane' a strâns peste 1.000 de spectatori la Cinema City AFI Cotroceni
40

36
Astronomii captează pentru prima dată semnale radio de la o stea care urma să explodeze
36

13
Inteligența artificială ajută astronomii să descopere anomalii cosmice în Univers
13

38
Un cadou muzical pentru cetățenii din Groenlanda: Neil Young le oferă acces gratuit la întreaga sa arhivă
38

25
Mattel lansează o nouă gamă de păpuși inspirate din „KPop Demon Hunters”
25

26
Teatrul Naţional din Bucureşti organizează prima lectură cu public a piesei 'Ceasu’ şi cămaşa miresii'
26

25
WhatsApp cu reclame? Utilizatorii vor putea plăti pentru o experiență fără publicitate
25

23
A24 câștigă licitația de peste 10 milioane de dolari pentru 'The Invite', noul film regizat de Olivia Wilde
23

2.025
VIDEO Andra, în lacrimi în direct la "La Măruță”, după anunțul retragerii emisiunii de pe post. Artista a spus totul despre capitolul care urmează să se încheie
2.025

















Comentează