Un polițist rutier băcăuan ar fi intrat, joi, în colimatorul procurorilor de la structura teritorială a DNA, după ce ar fi pretins de mai multe ori unui bărbat sume de minimum 15.000 de euro pentru pretinsa rezolvare a unor probleme judiciare, arată pentru autorul acestui material surse judiciare.
Astfel, potrivit acestora, în prima jumătate a anului 2025, în contextul în care concubina bărbatului care a plătit sume de bani polițistului rutier, pentru că a fost depistată conducând pe drumurile publice de pe raza loc. Bălțătești, jud. Neamț un autovehicul fără a deține permis de conducere, s-a ales cu dosar penal la Secția de Poliție Crăcăoani -I.P.J. Neamț.
După acest moment agentul de poliție care făcuse parte din echipajul care constatase infracțiunea menționată alături de agentul de poliție, ambii din cadrul Secției de Poliție Crăcăoani, i-ar fi pretins în mod succesiv bărbatului femeii suma totală de aproximativ 15.000 euro pentru a-și exercita pretinsa influență dată de funcția deținută asupra organului de cercetare penală ce instrumenta cauza respectivă dar și asupra procurorului de caz și a superiorului acestuia, ambii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț, cu promisiunea că va asigura soluționarea cauzei fără trimiterea în judecată a făptuitoarei.
Ulterior, în aceeași perioadă, cu prilejul a două întâlniri denunțătorul a remis agentului de poliție în scopul precizat, sumele de 25.000 lei (echivalentul a aprox. 5000 euro), respectiv 40.000 lei (echivalentul a proximativ8.000 euro), dar a refuzat predarea ultimei tranșe solicitate de 2000 euro.
Banii de șpagă „reconvertiți„ după scandalul cu fosta iubită
Sursele autorului arată că, în contextul în care bărbatul care a plătit șpaga polițistului rutier pentru fosta sa iubită, a fost reținut de organele de urmărire penală din cadrul Poliției Târgu Neamț la data de 28.07.2025 pentru comiterea unor fapte cu violență, respectiv distrugerea anvelopelor autoturismului aparținând fostei concubine dar și a unor fapte de influențare a declarațiilor, având în prezent calitatea de inculpat în cauza într-un dosar înregistrat la P.J. Târgu Neamț.
Pe fondul acestei situații, arată sursele precizate, în cadrul unor discuții directe purtate între cei doi, polițistul ar fi pretins în mod indirect și ulterior acceptat promisiunea sus numitului, urmând ca a doua zi să primească suma de 15.000 euro (sau echivalentul acesteia în alte monede) în vederea exercitării pretinsei influențe dată funcția deținută asupra organului de urmărire penală care instrumentează cauza penală menționată, în scopul și cu promisiunea de a asigura că bărbatul nu va fi supus unei măsuri preventive privative de libertate, respectiv de a determina o soluție favorabilă care să nu presupună trimiterea în judecată a ultimului.
Ulterior, joi, cu prilejul unei întâlniri derulate pe raza orașului Târgu Neamț, și anume pe terasa restaurantului denumit popular ”Rotisor” situat pe str. Calistrat Hogaș, denunțătorul-colaborator a remis agentului de poliție Vieru în scopul precizat, sumele de 9.000 euro și 5.200 lire sterline (în total echivalentul a aprox. 14.950 euro), ultimul fiind depistat în flagrant de organele de urmărire penală imediat după primirea și împosedarea cu suma de bani menționată.

































Comentează