O tânără din Arad care s-a prezentat la ghişeu pentru a cere cazier a fost reţinută, după ce poliţiştii au constatat că pe numele acesteia exista emis un mandat european de arestare potrivit Agerpres
Femeia are 25 de ani şi a solicitat eliberarea unui cazier judiciar pentru a se angaja, dar în urma verificărilor s-a stabilit că autorităţile judiciare din Franţa au emis un mandat de arestare pe numele său.
"Persoana în cauză a fost prezentată magistraţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timiş, fiind dispusă reţinerea acesteia pentru 24 de ore", a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Claudia Iuga.
Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că femeia era căutată după ce concubinul său a depus o plângere, în Franţa, pentru că ar fi adus în România copilul minor, pe care îl aveau împreună, fără consimţământul tatălui. Astfel, în ţara respectivă, arădeanca ar putea fi cercetată pentru lipsire de libertate
Surpriza vieții ei - O tânără a fost reținută când a mers la poliție să-și scoată cazierul
București
2°C
Articole Similare

273
Tribunalul București retrimite la DNA dosarul „Complexul Caraiman”. Instanța: rechizitoriul nu permite stabilirea clară a acuzației
273

2.838
Alertă în România, oamenii au sunat la 112 speriați că a început războiul în țară! Ce erau, de fapt, bubuiturile pe care le-au auzit
2.838

1.051
Alertă de poluare în lacul Vidraru: A fost convocat Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă
1.051

1.284
VIDEO Ilie Bolojan pune presiune pe ministrul Muncii cu salarizarea unică: Trebuie făcut la modul serios pentru a așeza structura de cheltuieli a statulu
1.284

19
Unelte de capturat sturion, ridicate de inspectorii Administraţiei Deltei
19

16
Un colegiu lansează o iniţiativă unică – dozator de lapte proaspăt provenit de la ferma şcolii
16

20
Proiect pilot dedicat liceenilor pasionaţi de ştiinţă, lansat de Institutul ELI-NP
20

1.681
Guvernul Bolojan a decis - Salariul minim brut se majorează cu aproape 300 de lei de la 1 iulie
1.681

1.069
FOTO Accident grav pe DN1, în județul Cluj - O fetiță de trei ani și un bărbat, în stop cardio-respirator
1.069

3.923
Premieră în România. Ce mașini sunt la mare căutare. Dacia, Ford sau Mercedes încep să piardă teren
3.923

44
Autoturism lovit de tren în Hunedoara: pompierii acționează la fața locului
44

2.353
Bugetul lui Bolojan intră în Guvern cu scandal: CES s-a rupt în trei, sindicatele acuză „ficțiune fiscală”
2.353

3.917
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
3.917

















Comentează